August 2008

You are currently browsing the monthly archive for August 2008.


Intors din vacanta, am luat hotatarea sa includ in povestile mele si restaurante de pe alte meleaguri ( mai insorite), pana la urma suntem finte care umbla, asadar nu strica o informatie despre o locatie fie ea si la cateva sute sau mii de km.

Sunt obsedat de gasirea lucrului care sa corespunda perfect cu ceea ce imi doresc intr-un anumit moment al vietii mele. Sotia imi spune ca uneori devin enervant si poate ca are dreptate. Spre exemplu atunci cand gatesc si am nevoie de un anumit ingredient pot sa pierd ore bune in cautarea lui printr-un Bucuresti total neofertant din acest punct de vedere. Asta e! Nu ma pot abtine!!!
Asa s-a intamplat cu restaurantul de care am sa va povestesc mai jos. Mai fusesem in el cu un an inainte la recomandarea unui localnic, iar fatul ca l-am gasit atunci, imi dau seama de abia acum, a fost o pura intamplare. Gasirea lui a doua oara a fost o intreaga saga, morti de foame, pierduti intr-un peisaj straniu in care fiecare colt seamana cu celalalt. Nu o sa insist si nici nu o sa amintesc prea mult de cantitatea de nervi izvorata parte din foame, parte din neputinta. In cele din urma s-a aratat ca premiu al incapatanarii de a-l gasi….cel mai valoros premiu.
Daca sunteti cumva prin Franta, mai exact prin Bordeaux, va mai despart fix 60 de km de autostrada, de tarmul Atalanticului – golful Arcachon-ului, un loc unde sunt pescuite unele dintre cele mai apreciate stridii din lume. Un peisaj absolut superb al carui varf de lace sunt dunele lui Pilat, un soi de munti din nisip. O zona mai putin turistica decat multe altele din Franta, o zona in care nu vei muri orbit de flash-urile chinezilor si japonezilor, sau de galagia turistilor englezi. Intre cele cateva plaje ale zonei respective se afla una al carui nume este “Petit Nice”. Ei bine aici, se afla perla gastronomica a zonei. Un restaurant exact pe plaja
( partial salbatica), inconjurat de copaci si nisip al carui nume este “Restaurant de Petit Nice – Chez…. nu mai stiu cum”- oricum este singurul de pe plaja cu pricina. De departe, locatia arata precum coliba Unchiului Tom, o chestiune de lemn cu o terasa acoperita cu stuf napadit de vegetatie luxurianta crescuta uneori necontrolat. Inauntru, bineinteles, masa langa masa sa tot fie vreo 15. Chelnerite desculte ce alearga dintr-o parte in alta cu diverse platouri monstruoase. Meniul este Voltaire in varianta gastronomica, o incantare a imaginatie atunci cand il citesti, este Mecca iubitorilor de peste. Spre exemplu, in cazul in care te-ai hotarat sa comanzi la antreu un asiet de fructe de mare el va cuprinde : 6 stridii proaspat deschise ( creed ca miscau), o jumatate de homar, un crab imens ( cred ca avea 20 de cm in diametru), 2 langustine, 6 creveti, multe scoici si alte vietuitoare. O imensitate de delicii aduse pe pat de gheata direct pe mijlocul mesei, si credeti-ma pe cuvant ca nimic de pe imensul platou nu auzise vreodata de congelator. Totul foarte simplu avand ca regula de aur ce e bun, e bun si crud ( sau ma rog, aproape). Daca cumva ai reusit sa treci de incercarea cu antreul, poti incerca unul dintre pestii Atalanticului pe gratar de carbuni, sau cuptor de lemne
( speciile difera in functie de sezon, sau de ce a picat in plasa), sau o caracatita intreaga scufundatata in ceaun. Incercarea de a termina tot ce-ai comandat de foame este extrem de grea, slava Domnului ca iti sta alaturi un vin demn de toata stima, caci vorba aceea te afli in inima Tarii Vinului. In aceasta carciumioara am descoperit ca uneori la Bordeaux merita sa bei si vin alb.
Aceasta a doua vizita la acest restaurant mi-a intarit ideea ca are ceva special, te face sa te bucuri de lucrurile simple, te invita sa fi liber si sa uiti de tot felul de reguli si canoane. Acolo la marginea ( civilizata) a Europei, avand in fata oceanul, pe masa resturi dezorganizate de crustacee, in stanga Dunele lui Pilat, iar in dreapta sticla de vin, am avut revelatia relaxarii totale, acel moment din viata in care ai inauntrul tau siguranta deplina ca nimic nu ti se poate intampla rau, ca de fapt ai nevoie de atat de putine lucruri pentru a fi fericit. Am hotarat sa numesc restaurantul ( asemenea exploratorilor care isi botezau descoperirile cum le trecea lor prin cap) : ” Locul unde te intorci atunci cand vrei sa-ti aduci aminte de unde ai plecat”. La final, evident, mi-am dat seama ca e un nume lung si ciudat pe care nimeni nu-l va tine minte. Cu siguranta restaurantul il va tine minte oricine ii va calca pragul.
Nota? Asi fi platit oricat…. a fost oricum ridicol de putin, chiar si dupa standardele unui roman.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)

Raspunsul ar veni natural: In Romania! Din pacate tocmai asta le impiedica pe bietele restaurante cu”specific romanesc” sa existe ca entitati demne de luat in seama; Care va sa zica Romania distruge specificul romanesc si asta pentru ca romanul patron de restaurant romanesc si-a dorit dintotdeauna ceva mai mult.
Exemplu/ caz de studiu:
Casa Romaneasca – Otopeni – un local postat pe DN1 avand ca target preliminar “cine pica” trecatori, soferi, piloti si stewardese, cetateni din Otopeni si Balotesti, etc. Surpriza omului ( patronului) a fost ca nimerise pe o nisa buna, avea un meniu cinstit si gustos, un decor suficient de kitch ca sa nu mai trebuiasca sa bati inca vreo 80 de km pana pe Valea Prahovei. Adica: era si blanita de urs, erau si buchete de porumb panusat, fantanita de lemn in dotare + costume populare pentru chelneri. Acum, ca sa fiu sincer, omu’ realizase o atmosfera ce putea impresiona turistu’ strain de Romania. SI uite asa cu borsul lipovenesc, cu pastrama pe plita, cu jumarile la borcan, cu muraturile asortate puse in casa, au inceput sa apara prin locanta oameni mai de soi, cantautori, oameni politici, primul ministru, oameni de afaceri, etc. Afacerea mergea, Catanga canta pe la mese, butiile de vin imprastiau generoase ulcele aburinde. In patru ani locul devenise de referinta pentru iubitorii genului. Acum un an ce s-a gandit romanul patron: “am carciuma smechera, lume buna, trebuie sa ma prezint la inaltime, oamenii acestia merita ceva deosebit”. Si uite asa s-a produs o schimbare de meniu in conformitate cu vremurile : borsul lipovenesc, mielul la tast, purcelul de lapte la cuptor si ciolanul cu varza afumata au fost date afara din meniu pe motiv ca sunt arhaice iar in locul lor au aparut mandre : selectie de sushi, foie gras, platouas de branzeturi cu blue cheese si camembert, toate integrate firesc printre pastrama de berbecut si sarmalele moldovenesti! FELICITARI CONDUCERII UNITATII!
Si ca sa inchei apoteotic voi aminti ca lautari cu tambal si acordeon au fost inlocuiti de lautari cu vioara electronica si sintetizator.
Asadar unde sunt restaurantele romanesti? Sunt in coma si bineinteles ca nu-si dau seama!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)

Sunt departe de a fi un cautator de restaurante cu specific romanesc in care preturile sunt bune, chelnerii nesimtiti, mancarea multa si fara personalitate, designul si atmosfera interioara tine de imaginatia debordanta a patronului sau a sotiei acestuia. Sunt departe de a lauda locuri pentru pret sau pentru faptul ca il cunosc pe proprietar, in fond ce sa spun….recunosc sunt un pic snob cand vine vorba de restaurante si, in general, cand vad blana de urs pe perete si fantanita butaforie in curtea unui “local” trec pe trotuarul celalalt. Si totusi?! Si totusi sunt uimit si bucuros de fiecare descoperire noua si imi doresc de fiecare data cand intru intr-un restaurant ca acesta sa nu ma dezamageasca. Mamma Leone – restaurantul fara pretentii de design sau eticheta – o catedrala gastronomica ce nu dezamageste.
Si cand credeai ca pe General Berthlo nu mai e nimic interesant in afara de un Minister si o Casa Radio, la numarul 80 dai peste singurul retaurant de peste din Bucuresti, ATENTIE: peste local, roamanesc, neaos! Citind meniul dupa ce ai luat legatura vizuala cu locatia vei crede ca e o gluma : jumatate din lista e formata din specii pe cale de disparitie pe care multi dintre tinerii nostri de azi le-au vazut doar in vre-un atlas sau pe Discovery. Peste din plin prins in Marea Neagra, in apele involburate ale Dunarii sau in avalul unui rau din Carpati : chefal, zargan, luftar, biban de Marea Neagra, guvid, hamsie, morun, nisetru, pastruga, cega, rechin de Marea Neagra, crap, caras, scrumbie, salau, etc,etc,etc.
Locul e simplu: inauntru are o atmosfera prietenoasa de taverna( in sensul bun) iar afara o terasa facuta corect fara inflorituri aiurea si cu butasi de vita de vie in crestere. Patronul, chelnerii, bucataresele sunt toti o mare familie, si asta vei simti atunci cand patronul ( un om simplu si jovial) se aseaza cu tine la masa si te invata ce sa comanzi. Intotdeauna tuica e din partea casei iar ardeii pentru cele 4 tipuri de bors de peste sunt fara limita. Pe langa faptul ca pestele este incredibil de bun pentru ca este proaspat, exista cateva specialitati pe care trebuie sa le incercati pentru unicitatea lor : zacusca de morun, tocanita de rapanale sau chefal iute. Portiile sunt portii – adica ceri un peste ti-l aduce intreg ( zilele trecuta am mancat un biban de vreo 800 de grame). Pentru tot acest festin piscicol din buricul capitalei eu recomand fara a clipi: SPRITZ!!! In general sunt impotriva pangariri vinului dar la tipul acesta de bucate merita: Savignon de Segarcea cu apa minerala! Desertul va va aduce cu siguranta aminte de o matusa sau o bunica priceputa la placinte sau la crema de zahar ars.
Ce sa mai spun… mergeti la Mamma leone daca iubiti pestele si daca nu o sa va placa….. platesc eu!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)