December 2008

You are currently browsing the monthly archive for December 2008.

Scrierea aceasta NU se adreseaza acelora care mai au pe sub camasa tricouri cu Sepultura, acelora care nu plang niciodata la filme, nici acelora ce cred ca Mos Craciun este o conspiratie multicorporatista in care sunt implicati FBI si MI5. Scrierea aceasta este pentru cei ce asteapta Craciunul si cand spun”asteapta” spun: il doresc, il iubesc, se pregatesc.
Si cum bine ati intuit, Craciunul este ziua in care nu recomand restaurante, m-am gandit ca nu ar fi rau sa va povestesc despre masa festiva. In general luam masa in familie, gateste mama sau soacra sau o femeie “grea” a neamului. E un moment in care ne aducem aminte de gustul copilariei, ne bucuram fara nici o remuscare de miile de calorii si grasimi nerecomandate, de excesul de alcool, de parinti, de copii, de rude, de prieteni…. suntem fericiti. Totusi Craciunul are multe mese: cina de ajun, masa de paranz din ziua de Craciun care se prelungeste spre cina, masa de a doua zi de Craciun, etc. Una dintre aceste mese s-ar putea sa cada in sarcina voastra, daca nu cade poate n-ar fi rau sa incepeti sa organizati o masa de Craciun, va va da o stare de bine, iar agitatia pregatirii va arde din caloriile ce va vor inconjura ca o aura. “-pai si cine gateste?” . Gateste cine stie, cine nu stie poate incerca sau poate comanda. Sfatul meu este un mix. Iata cum vad eu masa de Craciun pentru incepatori: Felurile de baza comandate, desertul facut in casa. Toata smecheria e sa aveti o masa de Craciun putin altfel fara hiturile clasice ( de care oricum veti avea parte pe la toate celelalte mese), o masa in care gustul sa fie in rolul principal. Asadar e simplu:
ANTREURILE: Terina de Caprioara/Delicateria, Mezeluri uscate ( babic, muschi, pastrama)/ Nea Nicu piata Dorobanti, branza proaspata/ piata Matrache, aspic de curcan/piata Dorobanti, afumaturi de peste(cega,rechin,morun,chefal)/ Mama Leone, multe legume ( rosii, ridichii, ceapa verde, ardei capia, ceapa rosie, salata de ridichie neagra, etc), bagheta farntuzeasa/Delicateria.
FELURILE PRINCIPALE:
- Rasol de Miel cu orez cu stafide/ Uptown
- Rata in sos de vin rosu / Sangria
- Chefal la gratar/ Mama Leone
DESERT:
Aici puteti sa faceti singuri ce va trece prin cap. Cel mai simplu ar fi sa incercati o panacotta, e simplu de facut, e de efect si gasiti o gramada de retete pe net. N-ar strica totusi sa aveti si niste inghetatata de la Venchi.

Pare complicat, dar nu este atata timp cat comandati din timp si aveti un cuptor acasa in care reincalziti. Bineinteles vin alb si vin rosu, stiti probabil recomandarile mele : Chardonnay Sole Recas (pentru alb), Arezan de la Murfatlar( pentru rosu). Pentru digestie intotdeauna o sticla de Bitter Mamaia e binevenita in casa.
Prin urmare intr-o epoca de consum si de viteza o masa bine aranjata inca mai poate avea un efect senzational asupra audientei . Pofta Buna si Craciun Fericit!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +1 (from 1 vote)

Daca e sa va luati dupa mine ( Eveanghelia dupa Leonte s-ar chema) cred ca urmatorul lucru pe care l-a facut Dumnezeu dupa crearea Evei a fost ciocolata. Il si vad uitandu-se peste toata lucrarea Sa, peste mari, oceane, jivine, peste cerul cu stele si peste masinaria umana perfecta, il vad admirandu-si creatiile si spunandu-si in barba : “am muncit ceva… acum e timpul pentru placere divina, sa inventez dar cio-co-la-ta”. Si uite asa gustul desavarsit a fost nascut. Intre timp au aparut corporatiile, multinationalele, suplimentele, potentiatorii de gust, aromele in sticluta, iar acest produs nobil a devenit ceea ce majoritatea muritorilor numesc: Poiana, Laura, Primola, Milka, etc. O poveste fabuloasa plina de aventuri in care temerarii cautau boabele de cacao in Costa Rica, Coasta de Fildes sau Noua Guinee, s-a transformat intr-o istorioara simpatica in care vacile au culoarea mov si crema de cirese explodeaza in gura. DAR…. exista un dar… pentru cei ce stiu sa caute, pentru cei ce vor sa caute, sau mai ales pentru cei nascuti sa caute adevarata minune a imperialului produs, Dumnezeu a lasat o portita. Nu este poarta Raiului, dar seamana teribil, de fapt diferentele sunt minore: una e in cer, alta e pe Calea Victorirei, pentru una trebuie sa fi mort pentru alta extrem de viu, la poarta Raiului sta Sfantul Petru, la poarta lui Venchi sta George- proprietar de ciocolaterie, ganditor si conversant de ocazie. Asadar, dupa cum cei mai ageri la minte dintre voi au anticipat deja, minunatul stabiliment de ciocolata, gelato si bauturi alese cu grija se cheama : VENCHI. Aparitia acestui cabinet de reanimare a simturilor in peisajul urban bucurestean este balonul de oxigen de care are nevoie un scafandru ce se ineaca. Este un loc pe care ajungi sa-l vizitezi obsedat, cu sentimentul de vinovatie al amantului ce inseala, un loc impotriva caruia intr-o buna zi s-ar putea emite legi.
De fapt Venchi este unul dintre putinele locuri in care mai exista conceptul numit “craft”, in care oamenii care vand stiu totul despre produsele lor ( cata cacao contine, care e procesul de fabricatie, cine a inventat reteta, etc.), in care inghetata ( gelato in fapt) se face acolo, pe loc.
Va recomand sa va luati cam o jumatate de ora pentru o vizita acolo. Aveti nevoie de timp pentru a gusta, pentru a asculta, pentru a sorbi eventual un pahar de vin in ton cu ciocolata. Atmosfera este mereu prietenoasa, poti gusta orice si tot timpul mai exista cate un soi de inghetata proaspat scos din laborator. Apropos de inghetata… Am mancat pe toate meridianele prin care m-a purtat pasul tot felul de tipuri de inghetata, dar pot spune ca inghetata de la Venchi este printre premiante. V-o recomand pe cea de fistic pentru ca va va surprinde indubitabil, ultimul lucru la care te astepti de la o banala inghetata de fistic. Tot la capitolul recomandari pentru fani adevarati: ciocolata neagra… aici se vede diferenta intre ciocolata adevarata si cea facuta din prafuri. Asadar cum 2009 se anunta un an trist, putina ciocolata de calitate poate fi remediul perfect, va invit la intrarea pe Calea Victoriei pentru a vedea de ce au meritat cei 130 de ani de asteptare din 1878 de cand Silvano Venchi nascocea aceasta minune si pana in 2008 cand ea a poposit pe plaiurile mioritice.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 2 votes)


N-as putea spune ca era o sambata seara linistita, turburele vremurilor se prelingea dominator pana si in intimitatea linistii de altadata dand o nota vibranta, ascutita si tensionata intregii atmosfere. Simteam nevoia sa ma plimb, asa ca m-am urcat in automobil si am demarat impins de o dorinta nestavilita de a admira luminile orasului reflectate in ploaia de decembrie ce cadea mult prea calda si mult prea lenesa. Auzisem mai devreme la radio ca pe bulevardul central primaria aprinsese luminile de Craciun si am dat o raita pe sub ele impins de curiozitate. Nu mi s-au parut grozave ca in alti ani : “ Deh.. vremuri de criza monsieur” cum ar fi spus un bun amic de al meu francez, mosier si expert in dizertatii pe marginea crizei ce avea sa vie. Ce mi s-a parut de-a dreptul hilar la el intotdeauna e faptul ca vorbeste cu atata pasiune despre criza incat ajungi sa crezi ca o indrageste, ca si-o doreste, lucru de altfel nelalocul lui pentru o persoana ale carui afaceri cu grane vor fi printre primele afectate.
Plimbarea cu automobilul nu a avut chiar efectele pe care mi le doream, gandurile continuau sa vina peste mine intr-una si paream a fi fara scapare, prizonier al discutiilor, contrazicerilor si teoretizarilor de peste saptamana. In cele din urma m-am oprit la Athene Palas, simteam nevoia unui trabuc si a unui cognac in English Bar. La intrare l-am zarit pe Jean T., o veche cunostinta de a mea, jurnalist. “- Ce faci monser? Cum iti merge?”; Recunosteam in intrebarile lui de curtoazie dorinta de a capata un raspuns la moda “-Prost, vremuri tulburi, recesiune, etc” lucru ce m-a enervat cel putin la fel de mult ca pantalonii sai de tweed cu dungi rosii. “ – Extraordinar” i-am raspuns zambind sincer. “- Afacerile?” nu s-a lasat el; “ – Infloresc!” i-am raspuns la fel de zambitor si am trecut mai departe.
In English Bar muzica de pian, fumul de tutun cubanez si lumina discreta m-au imbratisat familiar din usa. Locul era la ora sa animata, o rumoare de discutii strabatea constant spatiul cu o rigoare de partitura muzicala intrerupta din cand in cand de rasul puternic si necontrolat al unui aviator ce se intretinea pe bar cu doua dame. M-am descotorosit de palton, manusi si umbrela si am intrat. O multime de chipuri cunoscute m-au salutat : industriasi, negustori, artisti, cativa prieteni de pahar , cativa politicieni ramasi fara colegiu. La masa de langa bar ma astepta Colette, superba ca de fiecare data, imbracata impecabil , cu aerul ei vesel ce reusea de fiecare data sa ma binedispuna. “- Cheri, ai intarziat?!”, “ -Stiu, m-am pierdut putin intr-o plimbare de seara… ce faci? Ce bei?” , “ Minunat, mi-a fost dor de tine. Sampanie” Am comandat sampanie, mi-am aprins tigara si am privit-o asa cum o privesc de obicei curios si indragostit. “ Nu trebuia sa vina si Misu?” , “ Nu cred ca vine, e la partid… se bat pe Primul Ministru…. Pentru ce ciocnim?” , “ Hmmm…. pentru o criza cat mai scurta… nu?” Am ras de optimismul din gluma ei ; “ Pentru noi!”. M-am cufundat in fotoliu inalt de catifea, pregatit sa ma bucur de portia mea de sampanie, de gustul ei intepator si sec ce imi inunda simturile pe minunatele acorduri de pian ale unei simfonii de Beethoven. Imi placea sa stau acolo in acel loc mult prea bughez intr-o companie atat de fermecatoare si sa contemplu linistit rotocoalele de fum ce se ridicau spre tavan ca intr-un dans ciudat si exotic. Pendula de deasupra barului batea usor miezul noptii prevestind duminica ce avea sa vie. English Bar, locul in care in sfarsit puteam sa ma relaxez. Afara orasul inca vibra, isi traia viata agitata … automobile, zgomot, mitocani, lumini de Craciun, cersetori, vitrine cu rochii frantuzesti, ploaie, noroi, muzica in piata publica….. criza!

Nota autorului: Istorisirea de mai sus nu e nici pe departe una din vremuri intrebelice, s-a intamplat in Bucuresti sambata trecuta. Am schimbat doar numele oamenilor, locurile sunt aceleasi. English Bar de la Hilton are rarul dar de a te trimite intr-un timp pe care ti-l propui. Colette este sotia mea!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)

Cum ar veni uninominalele au luat sfarsit cu un happy end american la care toata lumea plange de fericire, dar nimeni nu intelege talcul subiectului, si iata cum in cinstea neintrarii lui Vadim Tudor in parlament (dupa o monumentala aproape matusalemica cariera de 18 ani) voi scrie un articol despre St. George- restaurant unguresc, din cel mai vechi centru al capitalei Republicii Uninominale Romania.
Pe numitul St. George l-am intalnit din intamplare in timp ce ma plimbam prin centrul vechi, uimit fiind de canalele venetiene sapate cu truda de un grup compact de Dorei si care peste noapte devenisera adevarate Play Station-uri pentru hoardele de puradei de etnie rroma nascuti si crescuti in case boieresti confiscate, nationalizate si niciodata retrocedate de catre minunatul roman. N-am indraznit sa intru din prima pentru ca nu aveam abilitatile lui Indiana Jones de a sari peste cratere. Totusi ieri m-am hotarat sa-l vizitez impreuna cu un prieten inarmati fiind cu funii, poduri mobile si ochelari de scafandru. Nu mica mi-a fost uimirea cand am constatat disparitia gropilor iar in locul lor aparitia unei starzi pietruite, cu felinare boheme si cu o liniste incredibila pentru un oras bolnav de nervi. Pe aceasta straduta (strada Franceza) vis-a-vis de amintirea teatrului Cassandra micutul restaurant parea de o vesnicie acolo. Am intrat in el si starea de bine mi s-a amplificat brusc odata cu set-up-ul interior. Daca m-ar fi pus cineva sa desenez cum arata in interior un restaurant unguresc probabil ca asa l-as fi desenat. St. George reuseste ce din pacate nu reuseste sa faca nici un restaurant traditional romanesc sa faca: sa aiba un bun simt al amenajarii, sa aiba autenticitate fara sa fie kitsch, sa aiba intimitate, lumina si atmosfera. Mesele toate frumos aranjate cu atentie la detalii: farfurii pictate, servete albe de panza batuta, scrobite, brodate manual pe margini – chestiuni ce-ti dau de la inceput indiciul ca te afli in locul in care trebuie. Ne-am plimbat prin meniu si ne-am bucurat de o serie de preparate necunoscute noua (deh, bunicile noastre au fost oltence). In cele din urma am comandat, dar (lucru f. de apreciat) cu realul ajutor oferit de un chelner priceput. Am primit din partea casei o pasta de branza frecata cu paprika, numai buna de domolit putin foamea pana la sosirea antreului – o piftie ungureasca de exceptie servita cu hrean din belsug. Dupa antreuri a sosit imperialului Gulas. Spun imperial deoarece cred ca e cel mai bun gulas pe care l-am mancat eu vreodata ( acum sincer am mancat gulas de vreo zece ori in viata mea). Gulasul vine insotit de o pasta de ardei care dupa parerea mea ar trebui considerata arma de distrugere in masa. Ceva mai iute nu cred ca s-a inventat, atat de iute incat daca o privesti mai de aproape iti dau lacrimile. Meniul mai avea niste tentatii de senzatie la capitolul supe: supa rece de visine si ciorba de miel cu tarhon. Dar despre ele in vizita viitoare; felurile de baza s-au intrecut unul pe celalalt: tocanita de oaie, cotletul Sormester umplut cu creier condimentat sau ciolanul a la brutareasa acoperit cu fasii aurii de ceapa prajita.. Ce sa spun… festival la gura ( vorba unui bun prieten). Ce e distractiv e ca daca iti comanzi Chatobrian poti sa vezi bucatarul ( nu stiu cum dar asa scrie in meniu). Si ca tot am ajuns la bucatar, el este ungur, bineinteles. Tot ospatul a fost stropit din belsug cu un vin de Tokai exceptional. Stiti ce ma enerveaza la culme… ungurii au un singur soi de vin, acest Tokai si e mai celebru in lume decat toate vinurile romanesti la un loc. Stiti ce ma mai enerveaza? Faptul ca intr-o capitala a Romaniei singurul restaurant traditional pe care l-am apreciat a fost unul unguresc. Asta e. In concluzie am platit pe toata distractia suma ridicola de 200 RON si am plecat enervat si fericit! Sfatul meu este sa vizitati St. George pentru ca va va duce intr-o alta lume, una civilizata. Lasati-va automobilele si miile de cai putere parcate pe unde puteti si faceti o plimbare la pas in singura zona pietonala a Bucurestiului pentru a va bucura o clipa de liniste, de mersul pe jos si e St. George!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)