January 2009

You are currently browsing the monthly archive for January 2009.

Fiindca Dumnezeu a hotarat sa ma aduca pe lume pe un mal indepartat de Dunare am crescut invatand sa diferentiez un biban de un caras si un salau de o stiuca inainte sa stiu sa fac diferenta dintre o Dacie si un Oltcit. Esuat intr-un moment adolescentin al vietii mele pe un mal de Dambovita sistematizata, nu am incetat nici o clipa sa incerc sa gasesc un loc in care sa ma pot hrani cu mancarea copilariei mele : PESTELE. In timp, aceasta lupta pentru vietuitoarele acvatice a devenit din ce in ce mai incrancenata iar odata cu varsta, capacitatea mea de compromis a scazut considerabil. O privire superficiala asupra subiectului ar spune ca nobila carne se gasete mai prin toate crasmele urbei. Eu unul spun ca avem o problema. Iata cateva argumente:
- majoritatea pestelui pe care il consumati in carciumi e congelat,
- pastravul, dorada, somonul si bibanul de mare sunt cele mai prezente specii.
- majoritatea pestilor pe care ii mancati sunt de crescatorie ceea ce diminueaza considerabil calitatea carnii. Wild catch nu am descoperit in nici un meniu
- putinele carciumi ce iti prezinta pestele pe pat de gheata il congeleaza seara iar dimineata proaspat decongelat ti-l prezinta din nou pe acelasi pat de gheata.
- pestii romanesti de Dunare si Marea Neagra lipsesc cu desavarsire din mai toate meniurile : sabita, platica, caras, biban auriu, oblet, chefal, zargan, luftar, cega, nisetru, etc. Credeti-ma pe cuvant nu stiti ce pierdeti.
- fructele de mare autohtone sunt ca si inexsitente ( raci, rapandule, midii) iar cele de import sunt foarte putine ca varietate si, bineinteles, congelate.
- modalitatile de preparare sunt jenant de putine : gratar ( a se intelege plita de bucatarie) si in sare la cuptor ( a se intelege cuptor electric) iar in carciumile “romanesti” pane. Nu exista sosuri, saramuri, cuptoare de caramida, tabla pe foc, etc.
- toti au acelasi furnizor : METRO

Asadar dupa ce v-am descurajat sa trecem putin in revista carciumile unde totusi ai putea sa mananci peste:
1. Mesogios – celebru ca si notorietate. Scump cat nu face, serviciu indoielnic, note umflate la gramaj, atmosfera scortoasa in dezacord cu specificul elen.
2. Isoleta – nu voi comenta foarte mult, cititi articolul mai vechi despre aceasta locatie. Praf
3. Tratoria Roma. De ani buni de zile reuseste sa ramana plina pentru putinele dar bunele feluri de mancare pe care le serveste. Printre ele si peste. Marele merit e ca reuseste sa faca din pestele, scoicile si crevetii de la METRO o mancare cu gust foarte bun. Scoicile a la marinara raman in continuare delicioase.
4. Mamma Leone – Singurul restaurant de peste traditional romanesc ramane numarul unu pe acest segment. Varietate mare, feluri unice, diversitate.
5. Alfresco – Faliment
6. Burebista pescaresc – o rusine. Mai bine va cumparati peste din Obor si vi-l gatiti fiert acasa.

Pai, dragilor cam astea sunt. In rest prin orice meniu gasesti si cate un peste caci vorba aceea ” trebuie Dom’le sa-l avem”. Prin urmare daca v-ati facut planuri sa mancati un peste bun pe malul Dambovitei, posibilitatile sunt extrem de limitate. Mie unul nu-mi ramane decat sa visez ca intr-o buna zi voi descoperi un restaurant in care sa ma inec in deliaranta placere a felurilor de peste cu care am crescut. Exemplific pentru a sti despre ce vorbesc : plachie de crap cu ardei proaspat si rosii zdrobite, saramura de oblet cu manunchi de patrunjel si usturoi spart, cega afumata cu rumegus de frasin, bors de peste dres cu ou, raci la ceaun cu sos de vin alb si telina, zacusca de morun, etc. Nu m-ar deranja nici unul cu pesti de import dar adevarati. Geografic stiu ca Bucurestiul e departe de apa dar la fel e si Parisul si Madridul si Munchen-ul. Cu toate acestea intr-o capitala civilizata functioneaza foarte bine un sistem de distributie rapida ce are la baza dorinta proprietarilor de locatii de a pune clientul inaintea oricarui alt lucru. De asta intr-o capitala adevarata pestele este proaspat, gustos si bine gatit. Daca cineva din Bucuresti va spune ca-si aduce pestele cu avionul din Italia sau vita cu vaporul din Artgentina este o mare aberatie prin prisma unui fapt simplu: daca ar aduce unul ar avea toti pentru ca s-ar cupla, dar intotdeauna vorbele vor fi mai ieftine decat actiunea propriu-zisa. Asadar… o lasam in coada de PESTE.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)


Daca va voi spune ca specificul restaurantului Satya este AYURVEDIC, probabil ca multi dintre voi vor crede ca e o gresala de scriere, nascuta din caderea pixului pe care-l tin in gura cand scriu pe tastatura albului meu computer nepersonal. Nu e o gresala de scriere, ci chiar acesta este specificul – unul spiritual; Ayurveda este un sistem de medicina traditionala indiana al carui spectru este foarte larg: de la preparare de leacuri, la operatii chirurgicale, sau cure alimentare. In cazul nostru, slava Domnului, e vorba de partea alimentara a acestei stiinte a vietii. M-am dus la Satya usor indoit pentru ca sunt unul dintre oamenii extrem de deschisi la mancare, dar extrem de inchisi la tot ceea ce pare un cult aparte, o organizatie, o miscare, etc. Tot ceea ce speram era sa nu fiu nevoit sa levitez in timpul mesei sau sa imi primesc portia de mancare in urma unui set de exercitii de relaxare ( vorba aceia imi place Eliade, dar nu mi-ar placea sa fiu Allan). In realitate Satya este un restaurant cat se poate de normal, cu o atmosfera pozitiva si o mancare cu adevarat diferita de cotidianul nostru culinar. Este un restaurant lacto vegetarian ( + peste) a carui intreaga filosofie de bucatarie sta in combinarea unor elemente esentiale astfel incat organismul tau sa tinda prin armonie culinara spre armonie spirituala. Locatia se afla pe Banu Manta ( pentru cei casatoriti la sectorul 1 = langa primarie). Amenajarea spatiului nu este vreo filosofie sanscrita, pe alocuri poate avea usoara patina de kitch, dar are un mare atu, intreg setup-ul : mobilier, lumina, obiecte, reuseste sa creeze o atmosfera extrem de calda si pozitiva. Nu stiu sa va explic cum, dar mesele mici, colturile multiple, marchiza de sticla dau o atmosfera foarte “de acasa”. Meniul este o chestiune care iti va lua timp. Asa ca cel mai bine, inainte de a merge, il downloadezi de pe site-ul lor si il parcurgi. Nu va asteptati sa fie unul oriental, nicidecum. Sunt preparate din toata lumea ce corespund ca si structura filosofiei restaurantului. Chelnerii , desi impropriu spus chelneri caci sunt niste tineri draguti si zambitori pe care ar fi pacat sa-i bagam in aceasta tagma, sunt foarte amabili si iti povestesc despre ce si mai ales despre cum ar trebui sa mananci. Fiind un carnivor de felul meu ( pe deasupra si vanator) mi-a fost greu sa cred ca voi scrie bine despre un asemenea restaurant, viata insa ne invata ca uneori a lasa animalele netatiate poate fi intr-adevar un lucru delicios. Am inceput cu sucurile pe care Satya le recomanda ca inceput de masa; suc proaspat de morcovi, telina si ghimbir – absolut genial, revigorant, savuros si original. Sigur am descoperit la final, atat eu cat si amicul cu care am luat masa, anumite efecte secundare ale acestui suc ( pe care din pudoare nu le voi prezenta). Ayurveda recomanda sa incepi masa cu desertul, lucru ce nu s-a intamplat, eu fiind intr-o accelerata cura pricinuita de experienta asiatica ce a aruncat pe mine cateva kilograme in plus. Am mancat salate despre care pot sa spun cu mana pe inima ca au fost minunate : salata de rodii, tabbouleh, andive si castraveti, etc. Pana sa trecem la felul de baza am mai incercat niste castraveti umpluti cu orez si busuioc si niste paine de malai, ambele fiind extrem de placute, usoare si mai ales surprinzatoare. La felul principal am testat cus-cus -ul cu legume proaspete si un peste pe numele lui Cod “Sfantul”. Despre cus-cus numai cuvinte de lauda , e greu sa gasesti un cus-cus decent in Bucuresti, dar acesta a fost delicios fara ezitare. La peste ne-am distrat pentru ca a venit tocat in bucati mici intr-un bol de supa, avand o consistenta de supa, servit insa cu furculita si cutit de peste. O lingura ar fi salvat situatia. Ai nevoie in orice caz de mai multe vizite pentru a strabate cu papilele asa cum trebuie locatia in discutie. Cu siguranta mi-as fi dorit sa incerc si Chutney, Raita sau Da, dar n-a mai fost loc ( suprinzator, nu, dupa cate ierburi v-am enumerat). Am baut la final niste ceaiuri a caror poveste e cel putin la fel de lunga ca Mahabharata . Am cam asteptat dupa ele dar, ce sa-i faci, asta e ritualul lor de pregatire al ceaiului. La final am platit decentul pret de 100 RON pentru o masa in doi si am plecat satui si usori in acelasi timp. Concluzia mea este urmatoarea : recomand Satya pentru placerea de a manca altceva, pentru savoarea incredibila obtinuta din lucruri simple, ca un serviciu de binefacere in favoarea organismelor ce inca sucomba dupa sarbatori, il recomand pentru nebunia de a face un asemenea restaurant intr-o tara de sarmale. Cat despre partea spirituala, ce stiu eu, poate ca uneori armonia vine din cele mai simple lucruri, cum ar fi spre exemplu, o farfurie de mancare.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)

Grand’Or este un restaurant despre care nu stiu daca s-a deschis oficial inca, dar despre care stiu exact ca exista asa cum stiu ca biftecul Tartar ti-l comanzi doar daca ai cunoscut-o pe vaca sau daca il mananci in Paris. Am fost inainte de Anul Nou de doua ori in locatia despre care tocmai ma pregatesc sa va vorbesc si asta mi-a facut viata un pic mai luminoasa intr-un oras din ce in ce mai gri parca. Stabilimetul se afla pe strada Buzesti la etajul 17 al unei cladiri postrevolutionare. Vazut de la etajul 17 in noaptea inventata pentru a ascunde neputintele, greselile si cicatricele, Bucurestiul pare un oras frumos, viu, pare un oras ce te indeamna sa-ti comanzi un Cheval Blanc 1971 pe care nu ti-l permiti, dar ce conteaza atata timp cat te simti deasupra tuturor. Liftul te lasa direct in restaurant unde esti intampinat de un chelner dragut ce-ti ia haina, umbrela si fularul. In mijloc se afla un pian cu coada, iar acordurile ireale ale muzicii inventate ( nu mixate) te poarta spre mesele asezate toate pe exterior astfel incat sa te poti bucura de minunata priveliste de dincolo de peretii mari de sticla. Grand’Or are un meniu clasic parizian; scurt, echilibrat si imbietor, un meniu de care te poti bucura ani de zile fara sa te plictisesti. In bucatarie din fericire se afla un Chef francez ce nu te va dezamagi niciodata deoarece are educatia gatitului in ADN asa cum au brazilieni talentul de a jongla cu mingea. Locul te indeamna la conversatie, la sticle de vin alese cu grija si iti trezesc o pofta nebuna sa incerci cat mai multe feluri din meniu. Chelnerii ( desi putini in perioada de proba a restaurantului) sunt foarte atenti, nu te lasa cu paharul gol niciodata si mai ales stiu sa povesteasca despre ceea ce se afla in cartea menu. Cu siguranta ar trebui sa incepeti cu melcii care sunt un privilegiu culinar pe care ar trebui sa vi-l acordati din cand in cand. Sigur in cazul in care ati inceput cu un pahar de sampanie cel mai bun acompaniament ar fi stridiile proaspete din Bretonia – in sfarsit o carciuma cu stridii in orasul dambovitean. La main course alegerea este dificila pentru ca toate suna bine. Eu am incercat rasolul de miel cu fasole neagra si nu am gresit deloc. Portia aceea de mancare ce statea in fata mea disciplinata si nerabdatoare totodata, a fost o adevarata revelatie, o panica pentru bietele papile gustative incercate din greu cu tot felul de experimente prin diverse taverne dubioase. La desert indubitabil creme bruler facuta cu vanilie adevarata ale carei ramasite le simti scrasnind printre dinti in timpul procesiunii numite : plaisir de desert . Dupa aceasta pleiada de povesti in care personajele centrale au nume cosmopolite va asteptati probabil ca nota de plata sa vina intr-o valuta europeana de mare interes. Ei bine nu, preturile sunt decente, surprinzatoare pe alocuri pentru locul, atmosfera si mai ales mancarea de care ai parte la Grand’Or. Am sa inchei asa cum am inceput spunand ca nu stiu daca acest loc binecuvantat s-a deschis oficial, oricum e o chestiune iminenta, dar cel mai important lucru pe care il reuseste acest restaurant este faptul ca ( parerea mea) va sparge un monopol de segment tinut pana acum de cateva carciumi in minunata noastra capitala. Bon Apetit!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 2 votes)

In dimineata zilei de 29 decembrie l-am zarit pentru ultima oara. Statea obosit si haituit dupa zilele de Craciun, usor palid si greu mirositor, ultimul supravietuitor al unei isterii culinare, supereroul unei obsesii nationale, neifricatul, nelipsitul, multdoritul caltabos.
L-am parasit fara nici cea mai mica remuscare, iar peste 15 ore si doua avioane, icoana lui mi s-a intunecat definitiv in minte la 32 de grade si multe fusuri orare in inima deltei culinare asiatice numita: Singapore. Nu cred sa existe loc pe pamant cu mai multe influente decat acest oras, ce reprezinta de sute de ani una din principalele porti maritime ale lumii. Toate culturile culinare asiatice ( chineza, indoneziana, japoneza, thailandeza, indiana, vietnameza) s-au intalnit pe aceasta limba de pamantm, s-au amestecat intre ele, s-au mai amestecat inca odata cu obiceiurile culturale europene si americane si au dat nastere la cea mai colorata, aromata, inventiva si ciudata bucatarie a lumii.
Sunt putine restaurante din clasa luxury , putine restaurante pe care le veti intalni in ghidurile celor mai “escusite” restaurante din lume, in schimb intregul oras este o mare bucatarie. Mananci oricum… in picioare, in mers, asezat, in masina….pana si in telecabina poti avea parte de un pranz. Cat de mult vrei sa mananci sau cat de mult vrei sa incerci senzatii culinare asta depinde doar de barierele pe care le ai. Recunosc ca de multe ori m-am declarat invins de mirosurile tarii sau de aspectul ciudat al mancarurilor servite prin piete. N-am putut sa merg atat de departe incat sa gust lucruri ce nu semanau a nimic din ce mi-am imaginat eu vreodata ca ar fi de mancare. Mii de chestii care fierb, se prajesc , stau agatate, chinezi ce despica lucruri, indieni ce amesteca ierburi si sosuri, Singapore iti da perspectiva unica a infinitatii universului gastronomic. Mi-a fost aproape imposibil sa regasesc in meniurile multelor restaurante prin care am poposit, un numar de macar trei specialitati comune.
Exista totusi una pe care o regasesti in mai toate meniurile , un icon al Singaporelui. Chilli Crab este acest Mihaela Radulescu al bucatariei de aici ( adica il intalnesti aproape in orice carciuma asa cum pe Mihaela o intalnesti aproape in orice revista de pe la noi). O nebunie gastronomica impotriva careia UMFS-ul (Uniunea Mondiala a Ficatilor si Stomacurilor) ar trebui sa dea legi severe. Niste crabi imensi scufundati intr-un sos de chilli si rosii atat de usturator incat Miorita ar parea un sitcom. O perversitate culinara de o obscenitate iesita din comun ce incepe cu prinderea crabului viu in acvariul din mijlocul carciumii. Majoritatea restaurantelor iti aduc un sortulet pe care ti-l pun in fata pentru ca , nu ai cum altfel, te vei arunca in bolul cu mancare pana dincolo de coate. Intr-o mana ai un picior de crab, in cealalta ai un cleste de crab, buzele-ti sunt umflate ca si cum s-a gresit cantitatea de botox, ochii iti sunt rosii si injectati de usturime, pe fata ai pete de sos…. arati atat de ridicol incat Disney ar putea sa-ti dea un rol principal… si cu toate astea esti in al saptelea cer al fericirii gastronomice. La final cazi lat, bei alcool fara limita ca sa-ti revii si in cele din urma te trezesti aruncat intr-o risca la care trage un filipinez slab si debarcat in fata hotelului pe acordurile unei muzici din Pekin. A doua zi esti ca nou si o iei de la capat. De data asta esti tentat sa incerci cei mai urati pesti pe care i-ai vazut vreodata sau poate niste rate afumate si sugrumate intr-un galantar servite cu orez plin de curry pe o frunza de banana (dilema ramane daca frunza de banana dupa folosire e aruncata sau spalata si reintrodusa in circuit). Aromele….aromele sunt inimaginabile, mancarurile au niste condimente de care n-am mai stiut ca exista sau ca s-ar putea manca. Cu fiecare noua inghititura mai descoperi ceva nou, surprinzator, fiecare fel comandat arata intr-un anumit fel si are ritualul sau propriu de consum.
Nu e usor sa mananci ( pentru unii e chiar sport extrem) asa cum nu e usor sa intelegi ca lucrurile care noua ni se par absurde sunt doar diferente culturale ce fac ca acesta planeta sa fie si mai interesanta. Singapore e prefata la Asia, este un clasor de piese adunate de pe intreg continentul galben, este locul in care intelegi adevaratul sens al cuvantului- diversitate. Si asta nu este un lucru marunt…

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)