November 2009

You are currently browsing the monthly archive for November 2009.

Se intampla prin post-revolutionarii ani ‘90 intr-un Bucuresti atat de agitat, incat si azi ma mir cum de nu a murit de infarct bietul oras situat in epoca micilor combinatii, afacerilor pe genunchi, schimbului valutar stradal, in epoca glorioasa a importurilor cu sacosa din Turcia, a tigarilor la bucata, a cupoanelor misterioase vandute si ras-vandute, pe cand pe bulevardele cu trotuare pline de tarabe cu casete audio si chiloti circulau autobuze cu burduf, iar in unele magazine de pe calea Victoriei manechinele erau vii. Pe vremea aceea iesitul la restaurant pentru un student de rand se putea produce doar in cateva situatii foarte clare: in ziua de bursa, in ziua in care iesea o combinatie gen “mi-a dat un arab 50 de parai ca i-am vandut masina” sau “m-au angajat unii sa umblu imbracat pe strada intr-un iepuroi roz”, daca te invarteai intr-un anturaj de prieteni cu parinti ce apareau la stiri sau aveai gagica cu bani. Trebuie sa recunosc deschis ca m-am aflat in toate aceste ipostaze in vremea aceea, plus inca altele mult prea de nisa pentru a fi date ca exemplu general.

Prima carciuma la care te gandeai sa iesi cu prietenii atunci cand se aliniau planetele financiare era Shorley, un stabiliment aflat prin dosul Politehnicii, plecat de la cateva mese si ajuns in anii de glorie sa ocupe o cladire cu doua etaje, trei terase si vreo doua trotuare. La Shorley clientii erau pe categorii: astfel existau separeuri pentru arabi de succes, pentru interlopi locali, pentru politicieni in ascensiune si pentru prosperi oameni de afaceri cu standuri in IDM. Restul poporului se batea – la propriu – pe cate o masa, iar daca aveai ghinionul sa nimeresti una in capatul trotuarului drept ce dadea intr-un soi de depou, atunci te aflai la mai bine de 150 de m de headquarter, ceea ce pe romaneste insemna ca daca chelnerul uita sa iti aduca sarea, ii lua cam 10 minute dus-intors sa faca aceasta actiune. Meniul de la Shorley era variat si asezonat cu posibilitatile fiecaruia. Gordon bleu-ul cu cartofi prajiti era piesa de rezistenta, desi inclin sa cred ca nu era tocmai o regula. Nu imi aduc aminte mare lucru din mancarea de acolo, ceea ce stiu e ca nu m-am imbolnavit niciodata si ca de cate ori plecam de acolo, ma simteam plin si mandru de isprava.

O alta carciuma celebra pentru studentia mea a fost La Catalin. O terasa de pe Stirbei Voda cu vitza de vie si  fete de masa cu patratele rosii. La Catalin era locul de intalnire al artistilor urbei din vremea aceea: actori, scenografi, pictori, ziaristi, printre care si noi aspiranti. Carciuma avea vara o atmosfera bohema absolut sublima, se faceau glume de la o masa la alta, se trimiteau sticle cu vin, se discuta aprins, se canta, iar spre dimineata se adormea cu capul pe masa. La Catalin nu era chiar simplu sa gasesti masa fara rezervare, dar cum nu aveai ceva mai bun de facut, stateai si asteptai in strada sa se elibereze una, timp in care cu siguranta gaseai un amic care sa te invite la el la masa. Locanta, pe langa compania aleasa, era celebra pentru micii uriasi, suculenti si extrem de gustosi si pentru ceafa de porc mare cat o farfurie. De cum dadea amiaza, pana tarziu in noapte, Catalin alerga printre mese cu farfuriile pline, desfacea sticle de vin una dupa alta si mai avea timp sa mai stea pentru doua vorbe la cate o masa. Asa a facut istorie in vremea aceea si asa m-am intovarasit eu si prietenii mei cu spritzul rece si nesfarsit.

Papillon- carciuma de poveste, o coverca construita vis a vis de Academia de Teatru si Film, unde niciodata n-am stiut cum intr-un spatiu de 80 de metri patrati cu tot cu bucatarie pot intra 150 de oameni. Toata lumea tinea pe cate cineva in brate, timp in care peste capetele infometate zburau farfurii cu ciorba de fasole si carnati cu varza. In Papillon se manca pe datorie, se bea cu buletinul si se impartea o ciorba la sapte oameni. Ziua de bursa era ziua in care Papillonul isi umplea visteria si stergea datornici de pe caiet cu creionul. Mirosea tot timpul a fum de tigara amestecat cu mancare si spirite incinse, asa incat de cate ori ieseai de acolo – purtai in tine un miros inconfundabil ce dovedea ca ai mancat si in ziua aceea. La intrare in carciuma pierdeai cinci minute doar sa saluti pe toata lumea caci fiecare se cunostea cu fiecare, iar daca unul avea bani insemna ca au toti, asa cum un vin comandat era poshtit pana la ultima picatura. Acesta era Papilonul, acelea erau vremurile.

VA URMA – Terasa Olari, Time Out si Preoteasa!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 9.3/10 (8 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +1 (from 1 vote)

Se pare ca cei de la Food and Bar Magazine recidiveaza si in 2009 cu acelasi aplomb cu care in 2008 anuntau niste premii senzationale in care Burebista era votat cel mai bun restaurant romanesc.

Nu o sa mai comentez toata situatia deoarece am facut-o in 2008 : http://www.culinariard.ro/observatii-culinariarde/2008/11/10/premiul-intai-cu-coronita/

O sa va las sa va minunati de extraordinara aplecare a acestei publicatii catre “gastronomie de calitate” din care imi permit sa citez ” Premiile Food & Bar Magazine, aflate la cea de-a doua editie in acest an, recompenseaza efortul operatorilor din Horeca de a-i oferi clientului o experienta excelenta…”.

Un singur sfat si pentru 2009, sa aveti la ce reflecta: in gastronomie nu exista democratie. Nu poti sa dai premii doar pentru ca asa au votat niste romani pentru care La Mama este maximul de gust si rafinament. Ca acesti romani sa inteleaga ceva din ce li se intampla in viata carciumara ar trebui educati si nu lasati sa vorbeasca. Cu siguranta  daca singurul restaurant “strain” in care au intrat vreodata este peseudo-fast-food-ul Il Calcio il vor vota ca cel mai tare restaurant ever.

No comment pentru aceste premii: http://www.foodandbar.ro/stiri-fierbinti/1847-gala-premiilor-food-a-bar-2009

Astept comentariile voastre democratice!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 8.5/10 (6 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +3 (from 3 votes)

Ce faci daca te trezesti intr-o dimineata, privesti pe fereastra si, in surda muzica creata de baletul absolut uimitor al frunzelor ce cad, iti dai seama ca ceva e in neregula cu tine, ca ceva iti scapa din lantul genealogic al familiei tale…. Pui mana pe telefon si iti suni mama pe care o intrebi:

” -Mama tu ce esti?”

Ea iti va raspunde panicata:

” -Inginer… da tu te simti bine?”

” -Si bunica ce a fost?”

” -Textilista”

“-Bunicul?”

“-Ceferist…”

“-Strabunica?”

” -Taranca, si ea si strabunica’tu.”

“-Mama, mie imi scapa ceva… nimeni din neamul nostru nu a fost boier, mosier, aristocrat, conte, marchiz…. ceva??

” – Nu, mama, Doamne fereste…. da’ de ce intrebi, ti-e bine?”

“-Mi-e pofta de prepelitze…..!”

Nu iti vei pierde totusi speranta verigii nobile a lantului genealogic, pentru ca  paraiele din care s-a nascut raul tau de sange sunt multiple si  au o gramada de afluenti necunoscuti, iar unii dintre ei pot cobora chiar din inaltimile absolute ale aristocratiei… in fond pofta de prepelitze nu poate aparea, asa, de niciunde.

Asa stand situatia, vei deschide usa dulapului tau de haine, ce pentru intaia oara ti se va parea impropriu pentru statutul tau, si  iti vei crea garderoba pentru pranz: pantaloni clasico-cazoni de doc batut, helanca subtire cu monograma, sacou de tweed, cizme inalte, manusi de piele si fular cu carouri. Nu vei uita cu siguranta sa iti asezi discret o pata de culoare – reprezentata de o batista – in buzunarul de la piept. La final – doua pufuri de parfum de mosk, dupa care il vei saluta cu reverenta pe Charles ce-ti zambeste de pe desktop-ul PC-ului.

Destinatia: Centre Ville Bistro, dans la centre de Bucharest. In drum spre restaurantul ce a hotarat ca de la 1 noiembrie sa aiba o pagina de meniu cu vanat, vei avea parte de multe ganduri ce vor insoti atmosfera eleganta si melancolica de toamna ce invaluie orasul. Te vei gandi ca prea mult timp din viata ta l-ai dedicat puiului de Avicola, ca el, puiul, fara sa fi avut nici un merit, ti-a ocupat spatii complexe din meniurile zilnice. Il vei vedea ca pe o leguma imbibata cu amfetamine si chimicale zacand pe bada rulanta a unei ferme intensive, asa cum vei rememora nenumaratele dati cand prin fata ta s-au perindat cefele de porc cu cartofi prajiti sau snitzelele refrigerate cu gust de amidon.

Atunci cand vei pasi in Centre Ville si vei preda manusile si umbrela unui domn binevoitor, vei capata brusc cativa centimetri in statura, vei multumi cu o usoara aplecare din cap si vei comanda vorbind rar si asezat. Pagina din meniul sezonier iti va da o stare de exaltare culinara cum rar ai mai trait in ultima vreme. Hmmm…. ce sa fie: muschi de caprioara cu ciuperci de padure, pulpa de iepure cu mere caramelizate si pere confiate, prepelitze cu sos de coacaze sau piept de rata de balta cu ceapa caramelizata? Sigur ca da prepelitze, iubitele de ele, trei la numar asezate ca la raportul garzii de la Buckingham, insotite de un sos de coacaze negre ale carui performante de gust intrec cu mult imaginatia medie pe cap de locuitor. Prepelitzele de la Centre Ville – comparate cu diverse alte prepelitze de prin partea locului (acelea servite cu mujdei de usturoi si mamaliga) – joaca intr-o alta liga, sunt Real Madridul prepelitelor, cand le privesti auzi in jurul tau imnul inaltator din Champions League si simt freamatul tribunelor innebunite.

Si ca sa te poti bucura in voie de deliciul oaselor mici, numai bune de ros, si de savoarea princiara a carnii, vei comanda un Chianti buchetat si varatos, precum Enescu in mijlocul unei compozitii de geniu. Savurand aceste bucate alese si imprietenindu-te cu vinul din Cizma, gandul va poposi o clipa la faptul ca vor exista persoane ce-ti vor blama barbaria de a manca animale vanate cu cruzime, in timp ce ei rumega o vita de Mega Image ucisa conform tuturor regulilor Comunitatii Europene – prin electrocutare. Va fi doar un gand ce va zbura imediat, precum vor zbura si clipele petrecute in compania distinselor prepelitze.

Intr-un final, vei pleca cu o stea a nobletii pe umarul drept si vei simti nevoia sa te asezi pe bancheta din spate a unui taxi tomnatec si sa bati usor cu umbrela in umarul soferului, indicandu-i adresa elegant.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 8.0/10 (6 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +6 (from 6 votes)