January 2010

You are currently browsing the monthly archive for January 2010.

Sambata am fost la Casa di David. Am mai scris prin articolele mele (de bine) despre acest loc. Pentru cei mai putin initiati in tainele locurilor “de strans lumea” de prin Bucuresti, Casa di David este considerat un fel de Horia Roman Patapievici al carciumilor, adica daca spune ceva inseamana ca asa trebuie sa fie; asadar carciuma cea mai desteapta, mai frumoasa si mai devreme acasa din toata holda stabilimentelor dambovitene.

Imbracat frumos si cu unghiile taiate m-am prezentat impreuna cu sotia, o doamna respectabila, si alti doi amici de conditiune morala superioara, in parcul Herastrau la orele 21.00 pentru ca atunci aveam rezervata, telefonic, o masa. Pentru nici unul dintre noi nu era o dezvirginare intalnirea cu David, toti mai fuseseram in diferite alte ocazii. Asa… ca sa nu-mi uit vorba. Ne-am prezentat la ora 21.00 dupa cum era stabilit. Dupa cateva minute, un chelner a vrut sa ne conduca la masa dar pe drum ne-a rugat sa mai asteptam “doua minutzele”. Sigur ca da. Ne-am asezat langa bar si am inceput sa vorbim de ale noastre, lucruri marunte ce nu ridica interes pentru onorabilul cititor. Si din vorba in vorba ni s-a cam  uscat gura de sete si asa am observat ca a trecut jumatate de ora si nimeni nu ne-a mai condus la masa.

Am crezut ca au uitat de noi, dar nu uitasera. Cu greu am prins un chelner, care ne-a linistit inca o data: ” imediat e masa gata”. “Macar un pahar de apa sa ne fi intrebat cineva daca vrem” gandeam eu cu voce tare. Intre timp in jurul nostru se desfasura un adevarat cross de chelneri aflati intr-o miscare ale carei reguli nu am reusit sa le ghicesc. La orizont mai apareau distinsi oaspeti ai distinsului local: Domnul Videanu de la Economie, Domnul Berceanu de la Transporturi  si Domnul Puia de la Familia.

Cand asteptarea noastra tindea usor sa se transforme in disperare si cosmar de inanitie, a aparut un chelner nou ce ne-a anuntat solemn: “acum va face masa”. La aproape 50 de minute de la ora cu rezervarea am primit si noi dreptul de a cina. Ma rog, se intampla. Ceea ce nu se intampla este faptul ca, desi am fost lasati sa asteptam dupa masa, am mai fost lasati sa asteptam si dupa chelner vreo 10 minute. Desi numarul acestor baieti insarcinati cu satisfacerea clientului era unul considerabil, toti aveau alta treaba. Drept pentru care am lasat manierele elegante sub masa si m-am adresat unuia, cu tonul unui ministru sau secretar de stat (nu de alta, dar ca sa se simta in mediul lui): “Mancam si noi ceva in seara asta?”

In sfarsit a sosit pretiosul meniu (ce are in componenta o pagina doar de super-exclusivistul preparat: Pizza). Am vrut sa comand un peste (halibut) nu-l aveau, am mai gasit pe o fitzuica alt peste (monk fish), nu-l aveau nici pe ala. Asadar m-am ales cu un banal somon ce, atunci cand a venit, a fost intr-adevar banal, atat de banal incat as fi putut sa adorm cu capul in farfurie fara sa-mi dau seama de vreo aroma. Sigur ne-am luat si startere, caci altfel puteam fi apostrofati din sprancene arcuite de chelneri. Ne-am luat si vin, argentinian (si o sa vedeti de ce, intr-un articol viitor). Cert este ca singurul lucru cu adevarat delicios al cinei de la Casa di David a fost discutia noastra. Interesanta, aromanta si echilibrata, iar uneori chiar picanta. In rest, felurile de mancare ce ne-au trecut prin fata s-au inscris in categoria somonului meu.

Si ca sa nu fiu nedrept, am sa fiu explicit: mancarea este buna la gust, ceva mai buna decat la Trattoria Roma, cam ca la Fattoria si inferioara celei de la Cafe Latte (asta ca sa compar italienestile intre ele). Nota de plata s-a ridicat la aproximativa suma de 270 de EU. Carevasazica, sa socotim pe ce am dat acesti bani: pe un chardonnay argentinian bun (mediu intre chardonnay-urile argentiniene), pe o mancare ok dar departe de a ti-o lua acasa, pe o atmosfera videanu-berceanu-puia, pe o asteptare de 50 de minute, pe privilegiul de a fi enervati de prezenta unei plasme fixate pe un program de stiri, pe serviciile unui chelner superior clientului (ca atitudine). Face? Sigur ca face, face toti banii din lume sa gusti o linguritza din savarina numita Romania.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 9.0/10 (14 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +8 (from 10 votes)