Ficțune din Experență

You are currently browsing the archive for the Ficțune din Experență category.

Ieri  trebuia să mă văd cu unul pe care nu l-am văzut în viața mea dar care de vreo jumătate de an mă tot înnebunește cu telefoanele cum că ar avea o afacere bună pentru mine. Mă rog, i-am dat flit de câteva ori, l-am repezit de câteva ori, ba chiar l-am amenințat că dacă mă mai sună îi fac plângere la poliție pentru hărțuire. Nimic, omu’ pe treaba lui, mă mai lăsa o săptămână, două iar mă suna… profesionist, mereu de pe alt număr ca să nu-l  blochez.  I-am spus că nu vreau asigurare de viață, că nu mă interesează bursele de capital, că nu vreau credit, degeaba. Ieri m-a prins iar la telefon cu vocea aia mieroasă de zici că era Spânul din Harap Alb, că de ce dau cu piciorul unei afaceri garantate, că viitorul poate fi imprevizibil, că ce mă costă o întâlnire, ca vine el la mine pe unde sunt eu…. M-a scos din minți, am realizat că dacă nu mă văd cu el nu mai scap toată viața, ca de glumele proaste ale lui  Văru.  Fie, zic, hai să ne vedem da vin eu la tine, nu aveam chef să vadă unde am biroul că poate după aia nu mai scăpam nici fizic de el.  În fine, mi-a zis să ne vedem pe undeva pe la Kogălniceanu și, ca să mă mai calmez, am luat-o pe jos, să mai fac mișcare, să mai îmi pun ordine în neuroni și oricum după socoteala mea nu se făcea  mai mult de jumătate de ceas până acolo. Zis și făcut, doar că la vreo zece minute după ce am plecat de la birou pe jos mi-am dat seama că nu am portofelul la mine deci nici un ban. „Dă-l dracu să facă el cinste dacă tot trage atât de mine.” Problema a apărut după vreo douăzeci de minute de mers pe jos, la Universitate când mi s-a făcut o sete de-mi venea să beau apa din fântâna de la Arhitectură. Să leșin nu alta; bă, o sete de ziceai că traversasem Sahara în costum de scafandru. Mi-am controlat buzunarele de vreo trei ori, doar-doar oi găsi măcar doi lei pierduți printr-un colț. Nimic. Am început să mă uit disperat după o cișmea când am realizat că n-am mai văzut asemenea obiecte prin urbe de pe vremea lu’ Crin Halaicu. Panică. Când am ajuns la Casa Armatei în față am vrut să mă arunc cu gura direct in fântâna făcută parcă în ciuda însetaților. Am stat și am analizat minute în șir dacă apa din fântână e potabilă, ba chiar am intrat pe net și am dat căutare după: „ apă potabilă fântâni București.” De la domnul Google am aflat astfel că orașul celor șase sectoare cu șase primari plus unul care-i și întrece are una dintre cele mai bune ape potablie la….robinet. Păi, de ce mama dracu atunci mor eu de sete pe stradă fără o cișmea…?!? Eu ca eu dar bătrânii, oamenii fără adăpost, aurolacii, polițiștii din intersecții, ăștia de ce trebuie să plătească neapărat pe o apă plată îmbuteliată de o multinațională cu sediul la Londra, conturile la Geneva și acționarii la Tel Aviv? Imbecilii pun sute de kilometrii de borduri si de popi  de granit, pavaje de marmură și nu sunt în stare să monteze măcar o cișmea la fiecare intersecție mai aglomerată. Apa ar trebui să fie gratis, că doar nu suntem in Sudan. Cumpărarea apei plate ar trebui să fie doar o opțiune nu o obligativitate aproape. În cele din urmă am găsit o farmacie care avea bidon de apă și am întrebat dacă pot bea un pahar. Farmacista a dat aprobator din cap dar am citit pe fața ei umbra gândului care spunea „… barem cumpărați un piramidon”. După ce am invocat niște mame și neamuri pe multe generații în timp ce am trecut prin fața sediului fostei Primarii generale m-am întâlnit cu nenorocitul care vroia să-mi vândă niște prafuri de slăbit…. „Sunt pe moarte”, i-am spus,” Doctorul nu mi-a mai dat mai mult de patru luni”. Omul s-a uitat total dezamăgit la mine, mi-a spus că-i pare rău și s-a ridicat să plece. „Să mă mai sunați din când în când să vedeți în ce stadiu mai sunt, dar nu mai târziu de patru luni.” A plecat fără să zică nimic poate că puțin rușinat. Parcă mi s-a făcut milă de el, săracul, vroia să facă și el un ban să aibă de o apă iar eu l-am mințit crunt…  Spre seară parcă aveam remușcări și mai mari. Dacă mă ține tot așa, mâine îl sun eu pe el….

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)

Ieri sună telefonul la prânz  :”- Hai sa bem un șpriț că mie mi s-a luat de muncă”.  Așa e Mariusică zis Armeanu zis Pisoi zis Prăpăd, îl apucă lehamitea de muncă lunea la prânz. În mod normal dacă nu-l cunoști iți vine să-i dai pas, măcar din principiu, dar dacă-l ști de 20 de ani cum îl știu eu,  atunci ști totodată că nu ai cum să faci asta pentru că te va turba cu telefoanele din 10 în 10 minute. Îl întreb așadar cine mai sunt celelalte victime și îmi răspunde ca mai vine Mișu, Colac, Văru si Pizdaru.  “-Bine hai că vin, te-n aripă de parazit. Unde?” Iar omu îmi zice o terasă de care n-am auzit un viața mea, undeva pe lângă Herăstrău. Chem un taxi și mă duc. Pe drum taximetristul mă întreabă daca poate sa fumeze. Ce dracu sa-i zic… că, nu?  Sigur că plăcere nu-mi face că și așa Loganu lui putea a transpirație amestecată cu GPL. Pe de alta parte n-aveam chef de mutrele și comentariile lui, cum că nu mai poate face omu ce vrea la el în mașină. Așa că-i zic că e în regulă dar să deschidă geamul. Omu deschide geamul puțin, așa de-o fantă (ca să nu iasă aerul condiționat) și se pune pe vorbit la telefon cu gagică-sa. Deci,  am aflat toată povestea de amor dintre ei doi,  cum el a înșelat-o cu una Matilda casieră la Dineș și ea ca să se răzbune a plecat cu Virgil ( asta n-am înțeles ce hram purta) la Herculane,  și cum s-a jurat el că o iubește și totuși ea i-a dat cu flit,  și cum l-a prins iar în parcarea din spate de la Inter cu o bagaboantă și cum ea i-a zgâriat taxiul cu tocul de la pantof de l-au dat aia de la Pelicanu afară. Mă rog când deja în poveste a mai apărut și unul Mitu de la ANAF am ajuns la destinație. După ce a încasat banii taximetristul m-a întrebat ” -Doriți bon?”,  “Pai de ce, ca sa-l îngraș pe Mitu?” i-am răspuns,  la care taximetristul mi-a spus rânjind cu toți dinții îngălbeniți de tabac : “Șefu următoarea e gratis”. Bucuros că tocmai m-am procopsit cu o ofertă de vară fierbinte la taxi, am intrat în dubioasă terasă unde am întâlnit vesela gașcă de pierde vară .

“Băi hai să comandăm că am un control la 5 ” a început precipitat Pizdaru, de profesie ginecolog dar de ale cărui servicii nu a beneficiat niciuna dintre soțiile noastre. E bețiv și nu prezintă încredere.  După 20 de minute a apărut un chelner care  ori avea probleme cu alcoolul ori avea boala copiilor. I-am comandat clar : gheață, apă minerală și o sticlă de vin alb , sec  și să nu fie Jidvei.  Peste alte 20 de minute  a apărut fix cu o sticlă de Jidvei  “-Altu nu avem”,  ” -Mariusica tu-ți capu ăla pătrat unde ne-ai chemat”,  ” – Ce să fac frate, am o întâlnire mai încolo aici aproape, în zonă” . Ce sa mai facem… l-am pus sa deschidă Tezurul pe veselul chelner. Când am gustat din vin… prăpăd, bușonat nevoie mare, ziceai ca e fresh de dopuri. ” – Sefu, e bușonat!”,  ”-Ce face?”,  ”- E bu-so-nat”, ” – Cum adică balonat?” ” Bre Nea, e bușonat nu balonat… are gust de dop.”,  ”-Aaaa,  păi daca ați vrut sec… așa sunt astea seci au gust mai de dop” . Evident că a urmat o lungă discuție în care omu ne-a explicat că vinul e bun, doar l-a desfăcut în fața noastră și că așa e el.  Mă rog l-am chemat pe șeful de sală un fel de Piedone cu mâinile rămase mici și cu scobitoare în colțul gurii, care atunci când a sosit ne-a spus pe un ton superior: ” -Am înțeles că nu vă place vinul sec…” . Văzând că discuția este inutilă am comandat bere și i-am urat lui Mariusică zis Armeanu zis Pisoi zis Prăpăd cât pentru toate sărbătorile legale dintr-un an. Mă rog..  Am zis să luam și de mâncare că cine știe cât durează. Am comandat niște mici și niște cârnați. Chelnerul la auzul acestei nesperate comenzi s-a strâmbat vizibil…. așa ceva de genul: ” Bă ești nebun…”  …. ” Ce- are bre? Nu e bine… mici…cârnați?!”,  ” – Dacă vă place dumneavoastră……..”,  ” – Pai dă-ne mata altceva…”,  ”- Pai în afara de mici și cârnați nu mai avem decât piept de pui la grătar și murături”.  Evident că Mariusică zis Armeanu zis Pisoi zis Prăpăd și-a luat-o în avans și pentru sărbătorile din 2016 . În fine.. au venit niște mici cu textură de jumări și niște cârnați cu textură de mici. Am mai băut o bere de nervi și am cerut nota care, surpriză a venit scrisă frumos , de mână,  pe o foaie de caiet dictando, cu tot cu sticla de vin. “- Daca doriți bon, se adaugă tva-u´l ne-a spus chelnerul pe un ton confident. .. După povestea în cauză am rămas cu trei întrebări capitale :

1. Cum dracu rezista terasa ?

2. Cum dracu dau indivizi ca Mariusică peste ea?

3. Cine e Mitu de la ANAF?

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0 (from 0 votes)