Dumnezeu are pagină de Facebook

Am crezut o vreme că internetul este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Între timp prietenul meu a luat-o pe căi ciudate şi nu prea ştiu cum să-l mai întorc.
Căutam o cârciumă pe Facebook într-una dintre zilele trecute, cârciumă al cărei nume începe cu GOD, când, după tastarea primelor trei litere, maşinăria domnului Zuckerberg a început să înşire automat câteva pagini ale Atotputernicului. Recunosc că în primă fază mi s-a cam înmuiat mâna pe mouse la vederea acestora şi o scurtă perioadă am rămas blocat de nedumerire. Sigur ştiam că e în tot şi în toate, dar pe Facebook nu mă gândisem că şi-a făcut cont. Cuprins de frenezia cercetării acestei speţe, vorba lui Arghezi : „…vreau să îl pipăi şi să urlu: Este!” – , am lăsat la o parte cele culinare şi I-am tastat şi numele în română. Minune, El are şi pagină locală, două chiar. Diferenţa majoră mi s-a părut la numărul de prieteni, pagina în engleză avea 7 milioane, cea în româna doar vreo 18.000, se pare că nu toţi românii răspund cererii Lui de prietenie. Vă imaginaţi mesajul : „Dumnezeu vrea să fiţi prieteni. Răspunde cererii de prietenie”. În pagina românească apărea sub nume descrierea – personaj fictiv, ceea ce m-a pus puţin pe gânduri şi m-a afundat în cercetare. Astfel am descoperit că pagină au şi toţi sfinţii şi apostolii, are chiar şi Iuda (ce se dă drept persoană publică) şi Arca lui Noe, ba chiar şi Patriarhia Română. Facebook-ul un mediu sacru în care poţi vorbii cu orice sfânt, te poţi confesa public sau pe mesaj privat, un mediu în care poţi fi prietenul Celui de sus şi îi poţi da like atunci când te apasă ceva pe suflet. Toate astea n-au însă nici o legătura directă cu gastronomia despre care se presupune că ar trebui eu să mă ocup în calitate de blogger. Aparent. În fond cumva există o legătură ce are la bază o idee mai veche de a mea cum că un mare rău pe care îl face internetul este acela de a banaliza valori pe care nu le înţelege. Şi astfel ajungem într-o epocă în care trei cuvinte ale unui blogger anagramat devin mai preţuite decât un eseu al unui scriitor talentat, în care share-ul de citate celebre îi face pe unii să pară că au citit mai mult decât programul tv din Libertatea, în care o cârciumă mediocră devine reper pentru că primeşte kilograme de like-uri de la tot soiul de personaje pentru care cea mai mare invenţie culinară este ceafa de porc la grătar. În ultima vreme am stat şi observat ce se întâmplă în mediul virtual cu critica gastronomică şi recenziile de cârciumi. Am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi am încercat sa aleg o locantă după ce spune netul, ca şi când aşi fi nou în oraş, ca şi când n-aşi avea habar de obiceiurile culinare dâmboviţene. A ieşit un dezastru din toate punctele de vedere. Nimic corect, sau mă rog media părerilor duce într-o zonă cu totul greşită. Să fi turist în capitala patriei noastre şi sa te laşi ghidat de internet poate deveni sport extrem. Vei mânca shaorma, te vei trezi că în loc de restaurantul exclusivist la care vroiai să mergi ajungi  într-o cârciumă plină de băieţaşi şi fetiţele lor în care muzica urlă iar singura masă pe care poţi să o ei e o sticlă de vodkă cu energizant. Să fi online e ceva dar e departe a fi totul, nu cred în recenziile de cârciumi fără autori sau cu autori fără autoritate în domeniu. În bucătărie, în artă şi în religie nu există democraţie, nu se aplică principul conform căruia e aşa cum spun cei mai mulţi. Nicidecum.  E ca şi cum ai organiza meciuri de fotbal fără arbitru, fără autoritatea competentă care monitorizează jocul şi fluieră atunci când e offside. Revoluţia internetului a născut un mediu propice de dezvoltare a diletantismului, un efect secundar al accesului ultra rapid la informaţie, efect ce din păcate devine malign. Se întinde dincolo de graniţele experimentului sau amatorismului devenind încet dar sigur voce autorizată. Dacă azi încă ne distram că internetul ne dă drept reper în top zece restaurante un pub şi Dumnezeu are cinci pagini de Facebook ( Preputernicul, Singurul, Atot, etc.), mâine lucrurile ar putea arăta cu totul altfel. Exemplul cel mai bun este acela al lui Dan Diaconescu, personaj ce dintr-un clovn de garsoniera a ajuns să dea a treia forţa politică din Romania.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +1 (from 1 vote)