Kuzina – doua doamne si un home-made food

Daca dupa articolul ce incepe a se asterne in fata dumneavoastra – precum nametii in curtea lui Oprescu – va veti indrepta pasii catre Kuzina, am sa va rog sa nu o faceti decat organizat, nu mai mult de 6-7 odata, caci nu sunt  locuri. 30 de metri patrati, doua doamne grecoaice + o doamna spaniola, 6 locuri si mancare facuta sub ochii tai, fara meniu, pe principiul “nu va suparati doamna, ce ati gatit astazi?” – asa asi descrie micul laborator  de gusturi din strada cu nume de 100 de dolari (Benjamin Franklin – ca sa nu va cautati prin portofel). Institutia in sine nu este vreo mare inventie, in sensul in care nu ar trebui sa va asteptati la nu stiu ce complicatenii culinare sau la vreo revelatie gastronomica ireversibila. Nu! Kuzina este un loc in care se manaca absolut normal, gateli cu iz de Elada facute fara ecuatii culinare complexe, avand la baza priceperea de bucatarese a doamnelor de care am tot amintit. Ele, doamnele, sunt nascute in Romania, dar mai bine de jumatate de viata si-au petrecut-o pe malul Egeei – asadar le-am putea numi artiste elene de origina romana.

De cand intri, atmosfera este una foarte prietenoasa, doamnele intra in vorba cu tine, iti povestesc, iti arata ce au gatit, ba chiar poti intra in bucatarie sa te uiti ce se perpeleste in cuptor. Intre timp te mai pomenesti cu un paharel de vin din partea casei, un ceai… ceva acolo, sa te simti de-al casei. Usor, usor incepi sa gusti – mai o feta, mai un cartof cu cimbru, mai un orez cu rosii si tot asa, pana cand incepi sa dai drumul la curea. Atunci e momentul in care Doamnele iti fac si un platouas cu o selectie de prajiturele facute in casa si acoperite pe tejghea cu un mileu crosetat, sa nu traga,  vorba ceea’, insectele la ele. Bune, bune, numai bune de insotit cu o cafea greceasca la nisip si o discutie despre Romania. La finalul mesei iti faci o cruce mare, crestineasca, in fata icoanei agatate desupra bucatariei si multumesti lui Dumnezeu  pentru bucatele alese. Nu pleci pana nu cumperi o sticla de ulei de masline si mai schimbi doua-trei vorbe din pragul usii cu gazdele dragutze.

Cam asta este Kuzina – un loc mic intr-un Bucuresti mare. Un loc care, dicolo de orice apreciere, reprezinta in opinia mea viitorul. De ce? Dintr-un motiv simplu, o parte din copiii ratacitori ai planetei Romania se intorc in tara si fac ce au invatat acolo, in lumea civilizata. Intr-un fel mai brut spus, aplica civilizatia pe materialul clientului. Cele doua doamne au adus cu ele din tara de la poalele Olimpului cateva retete, niste ulei de masline si doza strasnica de bun-simt. Acesta din urma nu se poate importa la nivel guvernamental si nici aduce pe filiere de black market, singurul mod in care poate fi adus este  cu cârca si lucrul asta poate fi facut de fiecare pribeag ce, intr-un final, se retrage spre casa.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 8.5/10 (10 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +5 (from 7 votes)
  1. anca’s avatar

    Am ajuns si eu pe acolo.Nu mi-a placut neafisarea preturilor,n-am primit nimic din partea casei,iar doamnele n-au fost nici pe departe atat de prietenoase. Mancarea este buna,dar nu extraordinara,dar preturile putin cam mari. Pentru asa un restaurant,in care stai pe un scaun la o tejghea si o ajuti pe una dintre doamne sa-ti serveasca masa,13 ron pe o supa de legume,mi se pare putin cam exagerat.

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. cosmina’s avatar

    Foarte frumos articolul. Am lacrimat cu dor de casa si cu amintirea celei mai frumoase vacante din viata mea- anul trecut, in Romania. A nu se intelege ca sunt plecata de mult din tara. Nu, doar de 2 luni si o sa mai stau inca vreo 2 ani. Dar NICAIERI nu e mai bine ca acasa. (evident, cu conditia sa nu deschizi televizorul :D ) La ce numar pe Benjamin Franklin?

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)