Mustariile – fantomele unui timp pierdut.


E ciudat si induiosator in acelasi timp, cum din toate obiceiurile si tabieturile carciumilor bucurestene de inceput de secol XX, mustariile au fost singurele care au razbit pana in conteporaneitate. Bucurestiul si mustariile au o relatie veche de dragoste. Inceputul de secol gasea urbea inconjurata de podgorii – Tunariul, Colentina sau Pantelimonul, erau randuri intinse de vie in al caror capat tronau nuci batrani si incarcati. Imi imaginez, toamna, frumusetea culesului, sute de oameni printre randurile de vie misunand pe locuri in care astazi se afla baietii de dupa bloc, sau vre-un avion monument postat de un primar de sector mai”estetic”. Odata cu acest nobil obicei al cultivarii vitei de vie in Bucuresti tronau catedralele petrecerii- mustariile. Una dinte cele mai celebre se chema “Trei Lulele”, iar legenda spune ca avea clienti ce intrau la primul must pus pe masa si iesau cand acesta era deja turburel. Nu stiu cum au trecut ele, mustariile, peste amnezia fortata a perioadei comuniste, nu stiu cum au reinviat( ca si obicei) intr-o epoca moderna dominata fie de cultura fast food, fie de un cosmopolitism exagerat, sau in cel mai rau caz dominata de o profunda ignoranta culinara, culturala si sociala. Cert este ca atunci cand prima frunza cade din copac manata de ploaia ursuza a inceputului de toamna, pe mine unul ma apuca un dor nebun de zacut, povestit, mancat si binenteles de baut intr-o mustarie. Au ceva care ma atrage la ele, un aer arhaic, amestecat cu bucuria bautorului patimas de a gusta din forma embrionala a vinului. Imi plac, imi place momentul acela cand pe cate o intrare de carciuma, apare o bolta de coceni de porumb, pe care sta scris stangaci: “mustarie”. Din pacate de la an la an raman tot mai putine restaurante romanesti ce promoveaza acest concept. Totusi daca vremea si pofta nestavilita de must, va da afara din apartamente, se gasec vreo doua locuri care sa va domoleasca pornirile.
Celebra “Terasa Doamnei”, este in continuare pe pozitii. Caprioarele inca se plimba printre mese (atat vii cat si in varianta “specialitate vanatoreasca”), ratele de la intrare miros in continuare la fel de urat, dar sunt o atractie unica pentru copii, chelnerii sunt cam aceeasi. Mancarea este la fel. Daca o sa vi se para mai proasta, este datorita faptului ca am evoluat cu totii ca indivizi si ca gusturi, mancarea este neschimbata din 1990. Mustul insa curge, e bun, uneori are usoara tenta de turburel, ceea ce va va impinge vreo doua zile prin toalete de ocazie dar, asta e, tributul mustului. Pastrama de oaie e la locul ei, muraturile foarte bune. Ce s-ar mai asezona cu intregul concept ar fi gratarul de organe ( ouau cum suna!!!):creier, rinichi, ficat, inima de porc! Si daca colesterolul nu o ia razna de tot, puteti sa va duceti usor si spre carnaciorii asezonati neaparat cu program folcloric. Daca nu sunteti iubitori de folclor, nu-i nimic, o sa deveniti, deoarece programul este lung. Incercati totusi pe week-end sa sunati inainte de a merge pentru ca e si sezon de nunti, nu-i asa? Pe acelasi gen, dar mult mai bohemo-comunist este “Nicorestiul”. Adanciti-va in crama pe seara cu vreo 4 prieteni, luati o litra de tuica pe care sa o consumati din cand in cand intre paharele de must( astfel nu va veti omori stomacul de tot), chemati lautarii, puneti portofelul pe masa si ne mai vedem de dimineata.
“Carul cu Bere” este varianta spalata si stilata a mustariilor. Poate atmosfera nu este la fel de decadenta dar, cu siguranta, nici petele pe piele nu o sa apara a doua zi. Mustul bun-bun, muraturi de butoi si atentie : pastrama de berbecut tanar. Piesa de rezistenta din aceasta oferta de mustarie mi se pare de departe CIOLANUL DE BERBECUT. Ar fi ultimul lucru pe care l-as manca inainte sa mor….offf!! Oricum daca ar fi sa o luam incet si asezat, aici s-ar cere celebrul ” platouas”, in care cu voia dumneavoastra eu asi pune pastrama, niste carnati de plescoi, cativa mici, carnati de oaie, niste cotlete de miel la gratar si multa ceapa si paine de casa. Iar la final, pentru campioni, pentru alergatorii de performata, ciolanul. E mult ? E acu’ odata in an n-om muri. Si ca tot am ajuns la “Caru cu Bere:, vreau sa subliniez faptul ca berea este foarte buna si foarte variata. Asta in cazul in care bem doar un pahar de must la inceput de fason, dupa care ne pregatim de cursa lunga. Daca e si caldut afara e o poezie sa stai pe terasa si sa privesti linistit biserica Stavropoleus, in timp ce din interior razbate incet muzica vre’ unui cvartet de coarde ce mai canta ocazional prin locantie. Acelasi meniu adaptat pe profilul mai putin avut si mai putin bohem se poate regasi in lantul “City Grill” ( acelasi propietar), eu insa recomand Carul.
Daca oferta de mustarii vi se pare saraca, sunt sigur ca prin cartiere mai rasar una-doua de ocazie. In ultima instanta, duminica dimineata in piata la Obor sau la Matache, sunt cativa tarani care vand must. Cu mustul achizitionat din piata si niste carnaciori si pastrama de pe la o macelarie celebra, va puteti “aciua” prin curtea unui prieten mai ajuns, cu casa in Pipera-Tunari si experimenta propria mustarie pe locurile in care altadata, se intindeau in soarele zgarcit al toamnei, vitele unei vii ce nu mai este.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +1 (from 1 vote)