Restaurantele studentiei

Se intampla prin post-revolutionarii ani ‘90 intr-un Bucuresti atat de agitat, incat si azi ma mir cum de nu a murit de infarct bietul oras situat in epoca micilor combinatii, afacerilor pe genunchi, schimbului valutar stradal, in epoca glorioasa a importurilor cu sacosa din Turcia, a tigarilor la bucata, a cupoanelor misterioase vandute si ras-vandute, pe cand pe bulevardele cu trotuare pline de tarabe cu casete audio si chiloti circulau autobuze cu burduf, iar in unele magazine de pe calea Victoriei manechinele erau vii. Pe vremea aceea iesitul la restaurant pentru un student de rand se putea produce doar in cateva situatii foarte clare: in ziua de bursa, in ziua in care iesea o combinatie gen “mi-a dat un arab 50 de parai ca i-am vandut masina” sau “m-au angajat unii sa umblu imbracat pe strada intr-un iepuroi roz”, daca te invarteai intr-un anturaj de prieteni cu parinti ce apareau la stiri sau aveai gagica cu bani. Trebuie sa recunosc deschis ca m-am aflat in toate aceste ipostaze in vremea aceea, plus inca altele mult prea de nisa pentru a fi date ca exemplu general.

Prima carciuma la care te gandeai sa iesi cu prietenii atunci cand se aliniau planetele financiare era Shorley, un stabiliment aflat prin dosul Politehnicii, plecat de la cateva mese si ajuns in anii de glorie sa ocupe o cladire cu doua etaje, trei terase si vreo doua trotuare. La Shorley clientii erau pe categorii: astfel existau separeuri pentru arabi de succes, pentru interlopi locali, pentru politicieni in ascensiune si pentru prosperi oameni de afaceri cu standuri in IDM. Restul poporului se batea – la propriu – pe cate o masa, iar daca aveai ghinionul sa nimeresti una in capatul trotuarului drept ce dadea intr-un soi de depou, atunci te aflai la mai bine de 150 de m de headquarter, ceea ce pe romaneste insemna ca daca chelnerul uita sa iti aduca sarea, ii lua cam 10 minute dus-intors sa faca aceasta actiune. Meniul de la Shorley era variat si asezonat cu posibilitatile fiecaruia. Gordon bleu-ul cu cartofi prajiti era piesa de rezistenta, desi inclin sa cred ca nu era tocmai o regula. Nu imi aduc aminte mare lucru din mancarea de acolo, ceea ce stiu e ca nu m-am imbolnavit niciodata si ca de cate ori plecam de acolo, ma simteam plin si mandru de isprava.

O alta carciuma celebra pentru studentia mea a fost La Catalin. O terasa de pe Stirbei Voda cu vitza de vie si  fete de masa cu patratele rosii. La Catalin era locul de intalnire al artistilor urbei din vremea aceea: actori, scenografi, pictori, ziaristi, printre care si noi aspiranti. Carciuma avea vara o atmosfera bohema absolut sublima, se faceau glume de la o masa la alta, se trimiteau sticle cu vin, se discuta aprins, se canta, iar spre dimineata se adormea cu capul pe masa. La Catalin nu era chiar simplu sa gasesti masa fara rezervare, dar cum nu aveai ceva mai bun de facut, stateai si asteptai in strada sa se elibereze una, timp in care cu siguranta gaseai un amic care sa te invite la el la masa. Locanta, pe langa compania aleasa, era celebra pentru micii uriasi, suculenti si extrem de gustosi si pentru ceafa de porc mare cat o farfurie. De cum dadea amiaza, pana tarziu in noapte, Catalin alerga printre mese cu farfuriile pline, desfacea sticle de vin una dupa alta si mai avea timp sa mai stea pentru doua vorbe la cate o masa. Asa a facut istorie in vremea aceea si asa m-am intovarasit eu si prietenii mei cu spritzul rece si nesfarsit.

Papillon- carciuma de poveste, o coverca construita vis a vis de Academia de Teatru si Film, unde niciodata n-am stiut cum intr-un spatiu de 80 de metri patrati cu tot cu bucatarie pot intra 150 de oameni. Toata lumea tinea pe cate cineva in brate, timp in care peste capetele infometate zburau farfurii cu ciorba de fasole si carnati cu varza. In Papillon se manca pe datorie, se bea cu buletinul si se impartea o ciorba la sapte oameni. Ziua de bursa era ziua in care Papillonul isi umplea visteria si stergea datornici de pe caiet cu creionul. Mirosea tot timpul a fum de tigara amestecat cu mancare si spirite incinse, asa incat de cate ori ieseai de acolo – purtai in tine un miros inconfundabil ce dovedea ca ai mancat si in ziua aceea. La intrare in carciuma pierdeai cinci minute doar sa saluti pe toata lumea caci fiecare se cunostea cu fiecare, iar daca unul avea bani insemna ca au toti, asa cum un vin comandat era poshtit pana la ultima picatura. Acesta era Papilonul, acelea erau vremurile.

VA URMA – Terasa Olari, Time Out si Preoteasa!

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 9.3/10 (8 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +1 (from 1 vote)
  1. Romulus Bena’s avatar

    Salut,

    Am vazut comment-ul tau de pe blogul lui Radu Oltean.
    As vrea sa luam legatura, avand in vedere ca sunt vecin al zonei si ma intereseaza conservarea si protejarea zonei Icoanei. As vrea sa imi dai un mail sa mai vorbim.

    Romulus

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Neli’s avatar

    Grozav…nostalgia studentiei…de neinlocuit!

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  3. victor’s avatar

    daca te urcai intr-un taxi cu directia Shorley, taximetristu’ iti facea tarif mai mare din start… erai smecher mergeai sa mananci!

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  4. Vava’s avatar

    Remember the days

    Big ups Leontino!

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  5. George Mitea’s avatar

    Excelent! Ai uitat sa spui ca Shorley era non-stop, o oprire obligatorie pentru flamanzii dati afara din club A, ori alte asemenea.

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 4.0/5 (1 vote cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: +1 (from 1 vote)