Divan – restaurant turcesc in ghiaurime

cafea

Inainte de a incepe povestea de azi din seria 1001 de restaurante, am sa fac o scurta trecere in revista a lucrurilor legate de turci, ce cohabitau in vastul apartament al subconstientului meu. In afara faptului ca in copilarie scoala mi-a bagat in cap faptul ca sunt un neam cu care ne-am batut tot timpul, ne-au luat virginele si aurul, ne-au obligat sa ne otravim fantanile, turcii mai insemnau blugi Piramide, izvorul de inspiratie pentru manele, bazaruri, paine turceasca, Hagi, aur la kil, dar si anumite sentimente nostalgice legate de turcii de pe la noi: Ada kaleh – insula scufundata, colegii mei turci din liceu si baclavalele lor impecabile. In esenta, o amestecatura intreaga de imagini frante si sentimente contradictorii.

Pe strada Franceza un turc si-a deschis un restaurant. Nu e nici cafenea, nici cofetarie cu baclava si rahat si nici turcul nu are fes precum Cadar, e restaurant in toata regula, cu canapele si mese mici, cu meniu asternut pe hartie si chelneri cu palm. Impreuna cu un grup mic de viteji vlahi am descins in plina seara cu foamea scoasa din teaca in stabilimentul turcului, sperand sa-i luam pe otomani prin surprindere si sa le taiem beregatile pe blog, sa curga sange in memoria lui Stefan si a lui Mihai Viteazu’, ca tare au mai suferit si ei. Noaptea era tanara si luna se  ascundea in nori, lasand sa ni se vada arareori fetele hotarate.

De cum am dat buzna, am fost intampinati de un ienicer si doua cadane ce ne-au asezat respectuos la masa, contra-atacand  cu cateva meniuri. Inima ne batea in piept mai ceva sa-l sparga, pe fundal se auzea “loosing my religion” cu aranjament orchestral oriental; ne-am luat sufletul in dinti si am deschis meniul.  Oracolul meniu ne-a asternut in fata  viitorul: osti intregi de mancaruri de la Inalta Poarta ne-au asaltat privirile, veneau spre noi toate, in valuri ametitoare, incat cu greu am tinut piept ispitei de a nu comanda tot. Am comandat cam jumate…:))) Ma rog… vreo 8 antreuri, 5 feluri principale si vin din provincia libera Firenze. Tanarul spahiu ce ne lua comanda era el insusi putin incurcat intre dulcea limba turca in care era scris meniul si gagetul cu touch screen din tara soarelui rasare, in care incarca pohtele noastre.

A urmat  o clipa de ragaz in care am beut ceva tutun  si am schimbat niste strategii amicale intre noi. Era linsitea dinaintea unei mari batalii, pe care istoria avea s-o aseze in anale sub numele de “Marele Ospat de la Divan”. Dintr-o data am simtit cum incep sa se miste frunzele, cum pamantul incepe usor sa trepideze de copitele neimblanzite ale chelnerilor si cerul sa se intunericeasca, ca atunci cand soarele se ascunde dupa luna. In zare se vedea  marea armie culinara otomana condusa de Soliman Spahiul, cu steagurile ridicate a urgie si platourile lucind amenintator in lumina lampadarelor de Istanbul. “Curaj vitejii mei!” le-am strigat, “nu s-a nascut inca pagan sa ne doboare, sa ne calce tarisoara asta a noastra in care am crescut la adapostul porcului si al cartofilor prajiti”.

Si au inceput dragii mei sa desfasoare frontal si pe flancuri dinaintea noastra pite rumene si vinete picante, iaurturi racoroase cu menta si rosii coapte cum numai ei stiu. Si cand credeam ca le-am dovedit cu ajutorul Celui de Sus si a vinului papal, a venit urgia cea mare… kebabul, printul carbunilor, sub diverse aspecte. Nu stiu in cate mese ati luptat voi, dar eu ca razboinic destoinic (ale carui cicatrice lasate de arome de pretutindeni inca se vad pe suflet) am simtit cea mai dulce injunghiere a ego-ului meu valah. Kebabul venea din alta lume, purta in el pagini de istorie si civilizatie orientala, secole de oi sacrificate si mii de mile de talent. Ca orice cavaleri ce-si cunosc limitele, ne-am plecat in fata cuceritorului si am promis ca acceptam vasalitatea si ca vom trimite anual cateva sute de suflete culinare virgine drept tribut.

Restul e istorie: kataiful si baclavalele, narghileaua minunata si… CAFEAUA TURCEASCA. Asta a fost ultima lovitura inaintea notei. Servita superb, in cesti cu invelitoare de alama si capac, cafeaua avea  ceva din unduirea unui sitar si din arsita sfasietoare a bazarurilor – fusese anume creata pentru a asterne linistea si pacea in sufletele zbuciumate de placerile bizantului. In cele din urma a sosit si nota (nu de neglijat) dar si vestea ca in bazarul deliciilor orientale cardurile bancare nu prea merg. Cum de bani pesin nu prea aveam partea in acea seara, am lasat zalog doua romance si am plecat prin ploaie in cautarea unui bancomat zburator. Festinul culinar fusese insa atat de intens,  incat prin perdeaua tesuta de ploia inca tomnateca Dambovita ne-a parut pentru o clipa o lucire a Bosforului.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 6.8/10 (17 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +9 (from 15 votes)
  1. Mimi’s avatar

    Nu va ingesuiti ! Mancarea e proasta , atmosfera e nasoala! Dar fiti bucurosi – e ieftin, daca asta conteaza cand alegi un restaurant!!!!

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Krakatoa’s avatar

    Lirica pseudogastronomica continua… Numai tu si Krakatoa ati reusit sa scufundati insule. Probabil ca din vocabularul tau lipseste cuvantul inundat, dar ai timp sa inveti pentru ca esti perseverent.
    Trebuie sa recunosc, insa, ca turcilor le-ai tras-o si le-ai romanizat cel mai mare oras, facandu-l din Instanbul, “Instambul”. Nici cu bizantinii nu ai fost mai milostiv si te-ai razbunat pe ei pentru ca si ei, probabil, scriau “bucurestiului”.
    Vinul papal din provincia libera Firenze care pana la urma a ramas incognito, avand in vedere haosul din vocabularul tau, putem trage concluzia ca a fost un Murfatlar? Suna bine pe turceste.
    Dar nu-i nimic! Uite deja cativa gudurai din jurul tau ti-au admirat capodopera, dom director!
    Si inca ceva! Asa cum bine a remarcat unul dintre ei, romancele lasate zalog chelnerilor cu copite neimblanzite(sa intelegem armasarilor) sunt si acum acolo? Din text nu rezulta ca v-ati intors sa le recuperati. Daca este asa, sunt dispus sa deschid un restaurant turcesc.
    Dar, acum vorbind “pe bune”. Spune sincer! Scrii textele asta la modul serios sau “la caterinca”? Noi, cativa care le citim si ne amuzam copios, ne-am impartit in doua tabere si s-a pus chiar un pariu.

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: -1 (from 3 votes)
  3. dr. a i’s avatar

    mi-ai facut pofta domn dir… sper ca a fost mancarea frageda si usor de mestecat :)

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: -1 (from 1 vote)
  4. victor’s avatar

    am trecut si eu intr-o seara pe acolo. parea cam gol, era chiar seara in icare s-a deschis. Totusi am intrat si am mancat. excelent

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  5. Silvia Colfescu’s avatar

    Mai sa fie! Ne-ai facut pofta sa verificam, mai ales ca stam (vreau sa zic lucram) la o zvarlitura de batz de strada Franceza. Un lucru m-ar interesa: pana la urma v-ati recuperat zalogul? :-)

    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    UN:F [1.7.2_963]
    Rating: -1 (from 1 vote)