Scurt indrumar de neincredere

Intr-o epoca apusa in care lucrurile erau mult mai simple si in care taranul incaltat cu opinci si mirosind a vaci venea in fiecare dimineata si ii aducea boierului Bucurestean pe usa din dos a cuhniei, lapte proaspat, iar pescarul de la Giurgiu ajungea, cu crapul in spinare, ultimul in Obor pentru ca avea de scos setcile intai, intr-o epoca asadar in care eticheta alimentului era insusi producatorul, oamenii pareau linistiti cu ceea ce puneau pe masa in dupamiaza linistita a unei duminici de Sf.Arsenie. Intre timp si intre timpuri lucrurile au inceput sa o ia agale pe cararile mai putin ortodoxe ale globalizarii, flancate bine din spate de uimitoarea inventie numita masinaria marketingului. Si uite asa la vreo 70 de ani de cand Matache Macelaru ( omul nu piata) inventa din miscari dibace de cutit vrabioara, dintr-un vitel crescut pe islazul Pantelimonului am ajuns intr-o societate in care aparent nimic nu este ceea ce pare si in care eticheta tiparita cu 15 centi plus tva reprezinta garantia maxima a calitatii.

Nu stiu altii cum sunt dar eu am, n-am treaba daca e pranz calc pragul vre-unei locante din drum, daca e seara ma afund intr-un stabilimet cu fason si cu comentarii multiple in lumea virtuala iar daca e duminica baletez ca o lebada neagra printre tarabele pietelor din urbe. In piata lucrurile par a sta mai convingatoare cand vine vorba de originea controlata a marfii. Asadar la taraba cu branza de Sibiu, vanzatorii, adeseori cu clop, par a avea chiar si accent si trasaturi neaose. Vreo 15 ani de publicitate m-au facut insa sa inteleg ca ceea ce vezi nu are nici o legatura cu ceea ce capeti in fapt. Astfel, cum pruncii afla la o varsta mult prea frageda ca Mos Craciun nu e decat vecina de la 7 careia i  s-a pus mustata de vata si a evitat sa se mai epileze o luna, tot asa si eu am aflat ca pasta de dinti nu albeste instant dintii, ca spray-ul de subtiori nu atrage o armata de femei dereglate hormonal si ca portocala de pe eticheta sucului nu se regaseste neaparat si in continut. In aceeasi linie am surprins si un autohton sibian cu clop, cioban din tata in fiu, curat la suflet si rapsod cu fluierul in serile cu luna plina, ca se urca, fara clop de data aceasta, intr-un automobil cu patru cercuri si numere de Bucuresti. E treaba lui ce masina conduce dar nu am cum sa nu fac analogoia ca si Sibiul din care vine branza lui s-ar putea sa fie o mica fabricutza, un Sc Sibiul srl cu sediul in Prelungirea Ghencea. Trecand peste si mergand mai departe printre tarabele taranilor cu un pigment mult prea inchis pentru obarsia noastra Traiano-Decebaleasca ( soarele campului e de vina!!!)) ajung la taraba cu peste si POS pentru carduri in care pescarul pietar vinde dorade de la varul lui din Grecia, crabi de la o cumnata din Singapore, creveti prinsi de frate-su pe un vapor vietnamez si in cele din urma cu voia dumneavoastra pe lista Ion Iliescul Dunarii de jos: crapul. Il intreb de originea sanatoasa a crapului si-mi raspunde ca e bulgaresc de crescatorie. Pai bine domnule pescar, dar crescatorie cu ingrasaminte chimice pt. pesti avem si noi. ” E mai ieftin la ei si mai bun”. Las la o parte epigonul lipovenesc si ma mai mir de varietatea de rosii cu eticheta de mandrie nationala: Rosii Romania. In sfarsit ceva ce s-ar putea sa fie de la noi, caci vorba aceea: rosia este aceasta Nadia Comaneci a gradinarului roman. Dupa care ma cuprinde usor teama deoarece stau putzin sa analizez situatia si imi dau seama ca in ultima vreme n-am mai socializat cu nici o persoana avand “gradinar” pe cartea de munca. Exagerez desigur si ma iau de amanunte.

Situatia in schimb devine putin mai serioasa daca nu mai grava atunci cand incepi a trece pragul carciumilor. In epoca printurilor rapide nu-i nimic mai usor pentru un carciumar decat sa-si faca un meniu apetisant pentru drumetul infometat ce trage asudat la o masa din coltul cel mai umil al carciumei sale. Si uite asa mergand din poarta in poarta am descoperit eu, in calitate de drumet lucruri mai putin obisnuite. Cotelete de berbecutz Noua Zeelanda- Mecca cotletelor de berbecutz cum ar veni. Sigur ca da, demne de incredere si de gustat. Doar ca pretul de 30 de lei pe portie spune altceva decat recomandare  din meniu. Spune ca Noua Zeelanda este de fapt o angajata noua pe nume Zelanda a unei macelarii vechi din Drumul Taberei. Ca om informat in ale importurilor de carne in Romania va pot spune ca pretul kg de cotlete din Noua Zeelanda este la importator de 99 de ROn + tva. Asadar carciuma in discutie ori mergea in pierdere ( portia avea 300 g) ori facea marketing. La fel se intampla si 20 de strazi mai la deal unde vita de Argentina se vindea ieftin ca o centurista la pretul de 40 de lei 400 de grame ( pt. cunoscatori 1 kg vita argentina = cel putin 100 ron+tva la importator). Si tot asa din marketing in marketing mai afli ca exista avioane private care aduc zilnic peste proaspat din tari ale Mediteranei  ( ma intreb cat o mai merge litru de cherosen) sau ca puiul bio este de fapt unu pui Cocorico imbracat de carnaval.

“E lung pamantul, ba e lat dar ca Sageata de bogat nici azi pe lume rege nu-i” spunea odinioara idilicul Cosbuc pe care daca ar fi sa-l parafrazam in ton cu eticheta timpului nostru am spune” E cel mai lung pamantul dar mai lat de atat nu se poate, iar Sageata are mai multe miliarde decat Gates”.

VN:F [1.7.2_963]
Rating: 8.7/10 (6 votes cast)
VN:F [1.7.2_963]
Rating: +3 (from 5 votes)